Comunitate

EDUCATIE – Inca o unitate de invatamant din Baia Mare a fost reabilitata: Cresa nr. 5 a fost inaugurata astazi. Vezi cum arata una dintre cele mai moderne unitati de invatamant prescolar din Romania

 
 

Una dintre cele mai moderne unitati de invatamant prescolar din municipiul Baia Mare si-a deschis astazi, 15 octombrie, portile. Este vorba despre Cresa nr. 5, o constructie veche de 48 de ani, care nu a fost reabilitata niciodata in cele aproape cinci decenii de existenta. Aceasta a fost modernizata dupa modelul Cresei nr. 3 astfel incat unitatea a devenit una model, la standarde moderne. Inaugurarea a fost facuta de catre primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, impreuna cu micutii care, incepand de luni, vor frecventa cursurile unitatii de invatamant prescolar.

Micutii din cartierul Sasar au fost purtati astazi intr-o lume de basm. Zanele colorate, balonasele si clabucii de sapun i-au dus pe acestia intr-o lume a cunoasterii, o lume in care, incepand de luni, vor deslusi arta invatarii in cele mai moderne conditii, la standarde europene.

“Am venit sa facem primii pasi impreuna la Cresa nr. 5. Mi-am dorit foarte mult ca intr-un cartier care e usor imbatranit sa dam un impuls celor tineri sa vina sa se mute aici si sa aiba toate facilitatile pentru copiii lor. Mi-am dorit foarte mult sa aiba toate conditiile necesare. Sunt lucruri pe care trebuie sa le invete colegii mei care gestioneaza aceste crese, pentru a avea o mai buna organizare, pentru a asigura conditii mai bune. Sunt lucruri de detaliu care trebuie invatate de catre domnii care fac parte din primarie sau Serviciul de Asistenta Sociala. Intotdeauna detaliile pot sa strice un lucru care a fost gandit generos. In principiu, conditiile sunt impecabile in interior. Le-am solicitat ca pana luni, chiar daca e toamna, sa amenajeze si zona de parc. Si mi-as dori foarte mult sa nu mai facem inaugurari in mijlocul drumului cu taiat de panglici pentru ca, totusi, suntem intr-un oras modern care evolueaza si acesti copii trebuie sa aiba repere care tin de alte lucruri si nu de taiatul panglicilor”, a declarat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare. 

Reabilitarea Cresei nr. 5 a prevazut lucrari de imbunatatire a izolatiei termice prin termoizolarea exterioara a peretilor cu vata minerala bazaltica, inlocuirea tamplariei existente cu tamplarie din aluminiu, dar si schimbarea tuturor retelelor de electricitate si incalzire. Bucataria a fost placata cu o faianta speciala. De asemenea, au fost puse pardoseli din gresie ceramica, respectiv linoleum natural, in salile de grupa si dormitoare, si covor PVC pentru spatiile comune. Cresa este conectata la un sistem video integrat astfel incat parintii sa isi poata urmari micutii de acasa, printr-o simpla conectare la internet. Unitatea de invatamant prescolar ofera conditii moderne de desfasurare a actului educational pentru 140 de copii din cartierul Sasar. 

La parterul cresei a fost amenajat un cabinet medical, un izolator cu grup sanitar, doua spatii joaca, doua spatii de dormit, doua grupuri sanitare pentru copii, o bucatarie, doua oficii, vestiare si grupuri sanitare pentru personal, dar si spatii de depozitare.
 

La etaj s-au amenajat doua spatii de joaca, doua spatii de dormit, grupuri sanitare pentru copii, o sala multifunctionala, un spatiu de pregatire profesionala, spalatorie/uscatorie/calcatorie, triaje si un depozit de rufe. Cresa a fost dotata cu o centrala termica proprie pe gaz, panouri solare si instalatie de ventilare, iar mobilierul si materialele didactice si de joaca sunt unele dintre cele mai moderne, potrivite varstei beneficiarilor.

Sursa: Simona Vasiac