Comunitate Invatamant

EDUCATIE – A fost lansat proiectul “Invata sa organizezi propria invatare”. Proiectul educational va creste performantele educationale a 15.000 de elevi din nord-vestul tarii (VIDEO)

Vezi VIDEO
15.000 de elevi din mediul preuniversitar din nord-vestul Romaniei au, incepand de astazi, 17 septembrie, o sansa in plus pentru a-si dezvolta performantele educationale. Acest lucru a fost posibil dupa implementarea proiectului “Invata sa organizezi propria invatare”. Proiectul, desfasurat pe o perioada de patru luni, este cofinantat din fonduri europene.

 Obiectivul general al planului educational consta in dezvoltarea si implementarea unor masuri educationale prin realizarea unei platforme online integrate, cu scopul dobandirii unor competente educationale. Mai mult, in cadrul proiectului, elevii vor participa la competitii cu rolul de a sustine cresterea calitatii educatiei.

Proiectul a fost lansat astazi, 17 septembrie, in prezenta primarului Catalin Chereches. Ana Moldovan, inspectorul sef al Inspectoratului Scolar Judetean Maramures, descrie acest proiect ca fiind un succes pentru invatamantul maramuresean.

“Si acest proiect care este foarte ambitios dorim sa il inscriem in efortul concentrat pe care il facem pentru competitia Baia Mare – Capitala Culturala Europeana in 2021. De aceea salut prezenta domnului primar Catalin Chereches, partener educational model, un primar foarte apropiat de educatie, foarte interesat si prezent in actul educativ si care se ingrijeste ca elevii nostri sa beneficieze de conditii europene in scolile pe care le frecventeaza”, a declarat Ana Moldovan.

Despre complexitatea si importanta acestui proiect a vorbit si Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.

“Este nu doar un simplu proiect. Este o initiativa, un eveniment fara precedent la nivel regional, dar poate si la nivel national prin aceasta initiativa unde se poate realiza un parc national pentru industrii creative, putem sa orientam 15.000 de tineri spre un astfel de sector foarte dinamic in Europa si nu doar in Europa. Pe de alta parte, un astfel de proiect amorseaza o diversificare a ofertei universitare chiar si in municipiul Baia Mare obligand intr-un fel mediul universitar sa se diversifice spre zona industriilor creative si spre a oferi specializari de acest tip. Toate lucrurile acestea fac din Baia Mare si Maramures sa aiba un loc, cel putin regional, in a gestiona prin tineri bine orientati in chestiunea industriilor creative”, a declarat Catalin Chereches.

In cadrul proiectului, elevii care participa la programul educational vor fi premiati de catre Administratia Publica Locala a municipiului Baia Mare.

“Putem sa va oferim spatiile unde sa va desfasurati activitatile, toate gratuit. Sa sustinem invitatia unor speakeri din zona industriilor creative, sa premiem din fondurile noastre elevii cu performante sau cei pe care ii veti considera dumneavoastra si sa acordam pentru o perioada mai multa de timp burse de pregatire pentru cinci elevi cu potential din clasa a XI-a, cinci elevi din clasa a XII-a din medii defavorizate sau din categorii sociale cu risc, cu o valoare de aproximativ 1.000 de euro pe an, pentru fiecare”, a mai adaugat Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare.

Potrivit proiectului educational, in cadrul acestuia se va realiza o platforma online de dobandire a principalelor competente educationale. In urma participarii la proiect, elevii vor putea sa aiba capacitatea de a invata procesul de invatare, simtul initiativei si al antreprenoriatului. De asemenea, acestia vor avea capacitatea de a-si dezvolta constiinta si expresia culturala.

Sursa: Simona Vasiac