Editorial

EDITORIAL: Am pierdut încă o stea

Pe zi ce trece, dispar dintre noi simbolurile fondatoare ale rezistenței civice anticomuniste. Odată cu ele, se șterg din memoria colectivă acțiunile și evenimentele anticomuniste.

Moartea disidentei anticomuniste Doina Cornea reamintește unei țări care suferă mult și uită ușor că prezentul de astăzi al României se datorează în mod esențial celor care au cerut și cer, în fiecare zi, dreptul la libertate în țara lor. Cel mai important criteriu de apreciere a unui bun cetățean este dacă acesta luptă pentru propria libertate, în societatea în care trăiește. Dacă societatea atacă cetățeanul, și nu îl protejează, dacă îi curmă șansele, și nu i le acordă, dacă îi curmă visurile, și nu i le încurajează, atunci societatea devine dușmanul cetățeanului, al omului simplu. Așa s-a simțit Doina Cornea în toată viața sa, stinsă la 88 de ani: un cetățean atacat de propria societate. Și nu a fost atacat de hateri, precum este doamna premier Dancilă, cea care nu a auzit de abecedar, Iohannis, cel care este atacat pentru că nu a avut suficient curaj ca să nu accepte propunerea din partea lui Dragnea.

Regimul comunist i-a frânt viața doamnei Cornea, încă înainte ca viața ei să își urmeze clipele. Tatăl, considerat de comuniști un ”exponent burghez”, a fost scos din viața profesională administrativă, imediat după 1945. Doina Cornea a avut de suferit permanent din pricina acestei ”încadrări” ideologice a familiei sale. Această nedreptate administrată de timpuriu a determinat-o pe profesoara de franceză să vadă, foarte devreme, în societatea comunistă, dușmanul personal. Și, în nume personal, fără să aștepte nimic, de la nimeni, niciodată, Doina Cornea a pornit lupta sa de o viață. Un samizdat de o tenacitate uimitoare a marcat primele sale acțiuni subversive. În plin regim comunist, scria manifeste pe care le lăsa în locurile publice intens circulate din Cluj-Napoca. Așa a și fost prinsă de autorități. A luat poziție față de revolta anti-comunistă a muncitorilor de la Brașov, din 15 noiembrie 1987. A trimis scrisori în străinătate, la Europa Liberă. Prima dintre scrisori a fost cusută într-o păpușă, de teamă că ar putea fi confiscată la trecerea prin vamă. O dizidență înverșunată a transformat-o pe Doina Cornea într-un reper de conștiință națională anticomunistă. În timpul evenimentelor din 1989, devenise atât de ”marketabilă” (vandabilă), încât puterea nou instalată i-a cerut să legitimeze primele acțiuni coercitive împotriva mulțimilor de români care se adunau în mitinguri de protest din ce în ce mai mari. Dar luptătoarea anticomunistă a declinat rapid alinierea, prin complicitate.

Importanța prezenței sale publice consta în faptul că: spunea doar ce voia să spună, indiferent de așteptările celor din jurul său. În anii ’90, alături de alți câțiva, dintre cei foarte puținii anticomuniști autentici, a reprezentat blazonul unei noi Românii, al oamenilor care au militat pentru Punctul 8 de la Timișoara – fără comuniști la conducerea țării, din păcate nu s-a respectat într-o procent prea mare.

Curentul anticomunist, la modă în anii ’90, a produs schimbări majore în societatea românească, deși a fost înăbușit, practic, prin mineriadele succesive, prin intimidarea manifestațiilor de stradă, prin opțiunea democratică majoritară a alegerii lui Ion Iliescu – un comunist autentic și declarat – ca primul președinte al României decomunizate, ajungând până la nenea cu mustață din zilele de astăzi.

Pentru tot ce a făcut doamna Cornea pentru noi, ar trebui să ii spunem un „mulțumesc” și faptul că politicienii zilelor noastre sunt oameni care spun una și nu fac nimic, ar trebui să ne facă să o admirăm și mai mult pentru tot ce a făcut cea care a fost Doina Cornea.


Andrei Buda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *