Politica

EDITORIAL – Nici morti, nici vii…

Comunistii incercau sa impiedice romanii sa plece din Romania, in contextul in care multi ar fi dorit asta. Se spunea atunci ca una dintre culmi, cea a economiei, era ca ultimul care iese din tara sa stinga becul…

Cei care sunt acum in fruntea tarii nu se vede ca ar avea de gand sa tina romanii la ei acasa si parca tin cu tot dinadinsul sa ne trimita cat mai departe.

S-a vazut asta inca de prin anii ’90, cand multi dintre cei care sperau intr-o schimbare au constatat ca s-a schimbat doar conducerea tarii, a urcat esalonul doi din partidul comunist pe treapta cea mai inalta. Se spunea atunci ca Ion Iliescu semnalizeaza spre dreapta, dar o ia spre stanga, spre sovieticii ce ii erau asa de dragi.

Exodul romanilor a continuat, au plecat cei dezamagiti de ce se intampla in tara, aventurierii, cei ce voiau sa faca bani, indiferent prin ce mijloace, dar si cei care nu aveau nimic de pierdut. Oameni saraci de prin sate, mineri disponibilizati sau cei care au lucrat prin alte domenii care se inchideau rand pe rand si-au dat seama ca nu mai e de stat in Romania si au preferat sa isi ia inima in dinti si haine intr-o valijoara si sa plece in cautarea binelui. Unii au reusit, altii s-au intors cu coada intre picioare, altii nu au mai ajuns nici acum acasa, fie pentru ca li s-a intamplat ceva rau, fie pentru ca nu au mai vrut sa vina in tara care, intr-un fel sau altul, i-a alungat. Daca mergi acum pe strada nu se poate sa nu auzi vorbindu-se despre cineva care a plecat la copilul sau in strainatate. Auzi ca si-a mai vandut cineva casa si s-a dus sau ca cineva se intereseaza unde ar putea lucra ceva dincolo de granite.
 
Am stat recent de vorba cu un maramuresean plecat in Spania acum 16 ani. Este patronul unei firme de instalatii sanitare unde lucreaza oameni ce provin dintr-o gramada de tari. Are la el in firma polonezi, bulgari, columbieni si reprezentanti ai multor natii, printre care si romani. Mi-a spus ca romanii sunt apreciati pentru faptul ca sunt inventivi si gasesc repede solutii pentru problemele ce apar.

A fost destramat mitul ca romanul este lenes, maramureseanul ce vorbea cu accent spaniol spunandu-mi ca romanul lucreaza mult si bine daca este motivat corespunzator. Mi-a mai spus ca firma lui nu a fost afectata de criza economica inceputa in 2008, ceea ce ar putea fi o dovada ca avea dreptate cand vorbea despre lucrurile bune facute de romani peste hotare.

Se pune atunci, firesc, intrebarea de ce aici, in Romania, lucrurile nu merg cum ar trebui. Motivul este, dupa parerea mea, foarte simplu: aici nu este acel cadru in care se fac afacerile dincolo.

Cadrul legislativ este prea schimbator, legislatia este prea incarcata, birocratia prea mare. Oriunde merge un om de afaceri pentru o semnatura i se sugereaza sau chiar i se arata de-a dreptul ca trebuie sa „miste din urechi” si sa umple portmoneul celui ce semneaza si iscaleste.

Cunosc oameni care au venit din strainatate cu gandul sa se apuce de afaceri aici, convinsi ca, daca acolo le-a mers, nu au cum sa nu reuseasca la ei acasa. Au fost lasati pe tusa pana ce nu au intrat in sistem si nu au invatat ca ce se petrece in alte tari nu e valabil si aici.

Au aflat pe pielea lor ca loviturile primite dincolo, unde nu au fost asteptati cu bratele deschise, sunt dulci mangaieri pe langa cele primate intr-un loc unde cunosc limba, oameni, obiceiuri, lucruri necunoscute acolo unde emigrasera.

Acum citesc despre inca o idee sugubeata a alesilor nostri. Ei au ajuns la concluzia ca daca tot nu ii lasa sa o duca bine pe cei care traiesc aici ar fi cazul sa le umble prin buzunare si la cei plecati. Au stabilit guvernantii nostri ca fiecare roman plecat ar trebui sa cotizeze la bunastarea statului roman, adica tocmai a celui ce l-a facut sa plece aiurea. Persoanele cu rezidenta fiscala in Romania, cu domiciliul in tara, sunt obligate la plata unei contributii de 67 de lei pe luna, calculata prin procentul de 5.5% x valoarea salariului minim pe economie, chiar daca se afla in strainatate.

Normal ca la sumele neplatite se vor adauga dobanzi si se va pomeni romanasul nostru, intors acasa cu gandul sa isi traiasca linistit anii de pensie, dupa anii lucrati in strainatate, ca are de dat statului tot ce a agonisit trudind prin lume.

In 1990 am stat aproape jumatate de an in Timisoara. Aveam un prieten care s-a casatorit atunci in Serbia si care imi spunea sa merg cu el in tara vecina. Mi-au mai spus si altii, dar anii au trecut si tot aici am ramas. Acum am o fiica plecata in strainatate si cealalta se gandeste si ea ca mai bine nu ramane pe aici.

Problema este ca oriunde mergi in lume bratul lung al statului roman te ajunge. Ajungi, pana la urma, la concluzia ca ai nostri conducatori nu te lasa sa traiesti, dar nici sa mori nu vor. Vor doar sa te mulga… Vei fi muls indiferent in ce colt al lumii vei fi si oricat vei vrea sa le demonstrezi ca tu nu esti vaca…

Sursa: Ioan Buda Tetu