Actualitate

ECONOMIE – BERD a inrautatit estimarea economica pentru Romania

Declin economicBanca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a inrautatit prognoza de crestere economica a Romaniei pentru acest an de la 1,2% la 0,8%, precum si pentru 2013, avertizand ca situatia externa dificila si criza politica interna ar putea afecta avansul PIB pe termen scurt.

“Pana recent, economia Romaniei se afla pe cale de a inregistra crestere robusta in 2012, dupa recuperarea din 2011. Incetinirea din zona euro are un semnificativ efect de amortizare asupra exporturilor, iar dovezile unei dezintermedieri financiare a bancilor transfrontaliere evidentiaza importanta transmiterii crizei pe canalul sectorului financiar. Climatul extern slab si criza politica declansata in iulie ar putea afecta negativ cresterea pe termen scurt. Sprijinul financiar puternic de la FMI si alte institutii financiare internationale a asigurat o protectie importanta”, se arata in raportul BERD.

In regiunea in care opereaza BERD, cresterea ar urma sa incetineasca de la 4,6% anul trecut la 2,7% in acest an si 3,2% in 2013, ca urmare a extinderii catre Est a impactului crizei din zona euro. Tarile mai expuse din Europa Centrala si de Sud-Est au inregistrat, deja, un avans economic mai slab, in timp ce declinul preturilor materiilor prime a ajuns sa afecteze Rusia si alti exportatori de profil.

In Europa de Sud-Est, regiune din care face parte Romania, BERD vede o incertitudine ridicata a perspectivelor economice pe termen scurt. Vulnerabilitatile sectorului financiar reprezinta principalul risc, avand in vedere ca cea mai mare parte a sistemului bancar este controlata de institutii de credit din strainatate, dar si depenta de finantarea externa in multe din aceste tari.

Banca estimeaza un avans al regiunii de 0,7% in acest an si de 1,7% anul urmator. Precedenta prognoza a BERD, din mai, indica o crestere de 1% pentru anul in curs si de 2,4% pentru anul urmator.

Trei dintre statele din regiune in care opereaza BERD vor inregistra contractie in acest an – Slovenia, 2%, Ungaria, 1,3%, si Croatia, 1,2%. Pentru Polonia, BERD a imbunatatit usor estimarea de crestere economica, de la 2,7% la 2,9%, in timp ce pentru Bulgaria a mentinut-o la 1,2%.

Rusia va inregistra in acest an o crestere de 3,1%, fata de estimarea anterioara de 4,2%, ca urmare a impactului cererii mai reduse pentru materii prime. Turcia va inregistra o incetinire semnificativa, de la 8,5% anul trecut la 2,7%, motivele fiind declinul cererii interne si impactul crizei din zona euro. BERD a urcat, insa, usor prognoza de crestere pentru Turcia, de la 2,5% in mai la 2,7%.
Sursa: Mediafax