Actualitate

DUS CONTRA HRANA – Nevoiasii care frecventeaza Centrul Romani din Baia Mare, momiti la dusuri cu… mancare (VIDEO)

 Coada la dus - Centrul Romani (c) eMM.ro
 Centrul Romani (c) eMM.ro

Vezi VIDEO
Un dus de 10 minute pentru o masa calda. Aceasta este conditia pe care autoritatile locale le-o impun persoanelor care trec pragul Centrului Romani din Baia Mare, fie pentru a-si duce copiii sa invete carte, fie pentru a se hrani. Municipalitatea, in administrarea careia se afla unitatea, a decis sa ii invete pe nevoiasi sa aiba grija de igiena personala, iar metoda pare sa dea rezultate, zilnic, peste 100 de persoane prezentandu-se la centru.

Romii care frecventeaza centrul sunt de-a dreptul incantati de “oferta” municipalitatii. Euii au aratat ca sunt dispusi sa se spele mai des, daca asta le va asigura o mancare calda.

“Am stat in usa, n-am stiut pana amu’ nimic, si ne-au chemat oamenii de aici. Or zis sa mergem cu copiii ca ne dau si o masa si ne-au zis sa venim si maine. Sa stiti ca ne convine asa, ca e foarte bine, asa ne spalam si noi mai des daca ne da si sa mancam…”, a declarat Elisabeta Erjebet, unul dintre beneficiari.

Regulamentul de ordine interioara este strict. Cei care doresc sa manance la Centrul Romani trebuie sa treaca intai pe la dusurile unitatii, unde sunt luati in evidenta, dupa care au acces liber la sala de mese si in gradinita. Romii au invatat deja regulile, asa ca, zilnic, se aliniaza in fata bailor.

“Poti sa vii la dus tot a doua zi, dupa care poti sa vii in fiecare zi la masa, chiar daca nu faci dus. M-au chemat si pe mine doamnele astea, dar mie mi-i rusine. Tare multa lume umbla si trebuie sa stai la rand, dureaza destul de mult. Cam 10-15 minute stai la rand, in functie de cati is. Sunt doua-trei pagini de oameni care pot sa faca dus si ai timp 10 minute sa stai la dus”, a marturisit o alta beneficiara.

Dupa baie, tot pe baza de semnatura, beneficiarii trec in sala de mese, iar copiii la teme.

Mananc supa de pui si apoi la felul doi orez cu chiftele. Intr-un fel e mai buna ca si acasa mancarea. Dupa mancare, fac teme si apoi, daca e doamna bibliotecara, citesc”, a povestit unul dintre copii.

Reprezentantii Serviciului Public de Asistenta Sociala, care se ocupa de activitatea Centrului Romani, sustin ca nu sunt dispusi la nicio concesie in ceea priveste facilitatile puse la dispozitia romilor si a persoanelor nevoiase. Beneficiarii trebuie sa fie curati inainte de a avea acces la celelalte servicii.

“Persoanele care vin zilnic la centru sunt in medie peste 100 la numar. Ce criterii impunem noi, in special pentru cei care s-au mutat recent, ca sa beneficieze de o masa calda? Nu intra nicio persoana din cladire la aceste servicii daca nu trece prin zona de igiena corporala”, a declarat Bogdan Gavra, directorul adjunct al Serviciului Public de Asistenta Sociala Baia Mare.

Programul pentru servirea mesei la Centrul Romani, de pe strada Electrolizei, este intre orele 12.00 si 16.00, iar capacitatea unitatii este de 200 de persoane. In viitorul apropiat, autoritatile sustin ca institutia va oferi si acces gratuit la internet.
Sursa: Anca Popescu