Turism

DRUMETII – TRASEE TURISTICE MARAMURES – La vanatoare de orhidee in Slatioara (GALERIE FOTO)

Foto Orhidee (c) Lucian Petru GojaVezi GALERIE FOTO
Tanarul informatician aradean, pasionat de botanica, Adrian Schlesinger si colegul sau, Lucian Marinescu au sosit in Maramures pentru o prospectare turistico-botanica spre Varatice-Saua Dia. Traseul turistic propus impreuna cu agreabilii companioni a vizat zonele Slatioara, Baia Sprie, Cavnic, Calinesti, Valeni , Barsana, extraordinar de bogata si varianta oferta peisagistico-turistica din zonele tranzitate.

Plafonul de nori impiedica panoramarea spre Gutaiul Mic-Trei Apostoli, varful Gutai, Creasta Cocosului, Magura Mare, caldeira Corha si Gruiul Lupului ori Muntii Maramuresului, piemonturile NV-N ale Muntilor Lapusului.

Cu toate acestea, prospetimea vegetatiei sanatos plouata, arhitectura in parte traditionala, terasarile, ararele brese ivite in norii intunecati ofera variatia si atractivitatea necesare stimularii apetitului turistic, la acestea adaugandu-se fanatele aurite de miile de ranunculacee si mai restransele petece roz de flori ale cucului, clincerii statuari, incarcati de fanul de trifoi si lucerna.

Puzderie de flori
Burnita nu conteneste pana in Slatioara, la pornirea in amontele vaii Morii. Cu toate acestea nu este prea frig. Localnicii se plimba pe ulita, privind curiosi, unii parand straini de zona, sperand ca prospectam topografic cu scopul unei viitoare reabilitari si asfaltari a drumurilor, altii imaginandu-si ca am plecat dupa ciuperci. 

Foto Capra Babei (c) Lucian Petru Goja

Pe malul vaii Morii, langa o fantana, un solitar exemplar de caldarusa albastra, iar vizavi, in ograda unui localnic, alte exemplare ale aceleiasi specii cultivate cu scop ornamental, plus cateva exemplare de bulbuci de munte.

Ciopoare plouate de gaini si cocosi, rosii, porumbace, negre. Holde cu cartofi, porumb, buraci, ovaz ori grau de primavara, parcele de trifoi abia cosite, case, gospodarii traditionale, pitoresti, soci debordeaza de flori, papadii, exemplare de tataneasa cu varietati cromatice de la roz la visiniu-liliachiu, abia imbobociti ciulini visinii. 

Foto Adrian-Sclesinger (c) Lucian Petru Goja

Superbe exemplare galben-portocalii, abia inflorite, de barba caprei apoi cele dintai orhidee visinii-liliachii, leopardin punctate pe petale sau cu fine strii, din speciile poroinic- mai apoi doua zvelte exemplare de orhidee albe, cu mici flori stelare, din specia Planthantera bifolia (stupinita), mult mai numeroase exemplarele de sor cu frate cu pseudoflori albastre si flori galben-portocalii marginate cu rosu si dispuse intr-un adevarat covor pe alocuri. 

Foto Orchis-militaris (c) eMM.roSe da peste unicul exemplar de orhidee liliachie, cu o sofisticata corola amintind de boneta unui soldat. Burniteaza in continuare. De peste vale se aud imboldurile guturale ale unui nevazut ciurdar suprapuse pe gemetele si muzica talangilor unei mici cirezi de vite de la apropiata stana.

Intr-o restransa zona umeda dam peste cateva frumoase exemplare de bumbacarita sau barba mosului, cu albele pamatufuri ca de vata umezite de ploaie si partial aglutinate. Alaturi, in crestere, neimbobocite, cateva exemplare de rachitan.

In pajistea pascuta si cu proaspete, aburinde, balegi de vite, pot fi admirate scunde dar nespus de gingase exemplare albastre cerneala , dar si ciclamen-liliachii, de amareala. Se pot vedea si exemplare florale scunde, albastre cu negru, de suliman, nu mai inalte de-un lat bun de palma

Papucii doamnei
Se intra intre tufele de aluni, depasind treptat zonele denivelate ale vechilor alunecari de teren pe substratul gresos. Panta se accentueaza, ajungand la 30-45 grade, solul fiind umed si foarte alunecos, mai ales in locurile fara tufe de alun. 

Foto Papucul Doamnei (c) Lucian Petru Goja

Aici apar cateva grupuri de ventrilica, cu floricele roz si frunze similare celor de urzica dar si mult mai numeroase de lumanarica pamantului care urmeaza sa infloreasca abia la finele verii si debutul toamnei.

Se ivesc si papucii doamnei, in zona superiora dar, spre dezolarea noastra, starea lor vegetativa este identica cu cea din urma cu o saptamana, unul din papucii doamnei fiind uscat acum, iar cel de-l doilea, spre bucuria lui A. Schlesinger, arata bine doar ca doua dintre sepalele sale visinii intunecate sunt deshidratate si torsionate. Vitele trec in cant de talangi pe poteca de deasupra noastra, apropiindu-se de staulul stanei. 

Foto Patlagina ingusta (c) Lucian Petru GojaSuntem constienti ca nu mai avem unde cauta, chiar si cu minime sanse, papuci ai doamnei infloriti, conchizand ca probabil, destul de numeroasele exemplare vazute de noi nu aveau sa mai infloreasca defel in acest sezon, inflorirea putandu-se produce ciclic, motiv pentru care in 2005 putuseram admira cel putn 40-50 flori iar in anii de dupa cu mult mai putini.

Ultimele cadre
In vatra satului, in fanatele traversate imortalizam exemplare abia inflorite de cretusca ca niste alb-crem pamatufuri dulceag intens odorate si altele roz, ca niste mici pamatufuri, de patlagina sau limba boului.

Returul in Baia Mare, pentru variatie si cu scopul evitarii portiunilor de asfalt gropos de pe varianta Valea Cosaului -Cavnic via Pasul Neteda, se face din Barsana prin Nanesti, Oncesti, Vadu Izei spre Gutai, urmand DN 18.

Casele si gospodariile traditionale din Sat Sugatag, Harnicesti, Desesti si Mara sunt tot mai rare. Impresioneaza orhideele de sub Culmea Piterei si bogatia florala din aria naturala protejata Iezerul Mare, dar si extraordinarul sit cu caldaruse albastre, visinii, liliachii, roz si albe din fanata aflata la NV de tintirimul bisericii de lemn cu hramul Sfanta Cuvioasa Paraschiva, monument UNESCO, din Desesti. 

Foto Cretusca (c) Lucian Petru GojaPloaia se opreste, ba chiar apare un promitator mare petec de senin dincolo de Baia Mare, spre Tautii Magheraus-Busag-Seini. Imi iau ramas bun de la deosebitii mei colegi de tura care aveau sa pornesca spre Arad.

O asemenea tura blitz ne ofera o lectie legata de capriciosii papuci ai doamnei care, mai mult decat sigur, in functie de diferitele conditiile meteo-climatice anuale, pot inflori, sau nu, perioada optima fiind cuprinsa intre 15 mai-10 iunie.

Foto: Orhidee in Slatioara (c) Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja