112

Dosare penale pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

Poliţiştii rutieri au continuat ieri, 8 martie, controalele pe drumurile publice pentru a preveni, depista şi combate producerea de accidente rutiere. Pe numele a cinci conducători auto  s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere.

 

Poliţiştii rutieri din Baia Mare au depistat în trafic doi conducători auto care sunt cercetaţi unul pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat şi celălalt pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Şi poliţiştii rutieri din Sighetu Marmaţiei au întocmit dosare penale pe numele a doi conducători pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii Secţiei 3 din localitatea Fărcaşa au oprit în trafic pe raza localităţii Ardusat un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani din localitate. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

În toate cazurile au fost întocmite dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să fie propuse măsuri legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *