112

Doi angajaţi BRD au furat din tezaurul băncii două milioane de lei în trei ani

Doi angajaţi ai BRD Iaşi sunt cercetaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi că ar fi sustras nu mai puţin de 2 milioane de lei din tezaurul băncii. Jaful ar fi avut loc între 2014 – 2017, cei doi reuşind să iasă din unitate cu banii cash, păcălindu-şi şefii, dar şi paza.

La sfârşitul săptămânii trecute, în baza probelor adunate, Serviciul de Investigaţii Criminale Iaşi a citat la audieri doi angajaţi ai BRD, ambii fiind reţinuţi pentru 24 de ore.

Benonie Bucurel şi Narcis Eduard Lontcovschi nu au stat prea mult în arestul poliţiei, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi luând decizia ca cei doi să fie cercetaţi sub control judiciar.

Timp de trei ani, cei doi angajaţi ar fi reuşit să sustragă, fizic, din tezaurul băncii, 425.000 de euro, adică nu mai puţin de 2 milioane de lei. Pentru a nu fi prinşi, Benonie Bucurel şi Narcis Eduard Lontcovschi şi-ar fi ascuns urmele modificând etichetele de pe sacii de bani sau manipulând datele din sistemul informatic al băncii, scrie Ziarul de Iaşi.

Surse judiciare au declarat pentru jurnaliştii ieşeni că, în iulie 2017, Benonie Bucurel ar fi încărcat fictiv soldul sucursalei BRD Iaşi, fraudând sistemul informatic al băncii.

Concret, pentru suma de 500.000 de lei, angajatul ar fi efectuat schimbare de cupiură. Ar fi păstrat în sistem numărul efectiv de bancnote, însă le-a schimbat fictiv valoarea în aşa fel încât soldul fizic al tezaurului să coincidă cu structura soldului scriptic.

Au fost prinşi, în final, când reprezentanţii BRD au vrut să alimenteze cu bani mai multe bancomate. Suspecţii au fost reţinuţi, la finele săptămânii trecute, dar apoi au fost eliberaţi pentru a fi cercetaţi sub control judiciar.

Reprezentanţii BRD au trasmis că jaful nu a afectat niciun client al băncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *