Cantareata si actrita americana Jennifer Lopez si cel de-al treilea sot al sau, cantaretul Marc Anthony, au anuntat, prin intermediul revistei People, ca au decis “in mod amiabil” sa divorteze, dupa sapte ani de casnicie. Cei doi au transmis revistei un comunicat comun in care precizeaza ca a fost “o decizie foarte greu de luat” si ca “este un moment dificil pentru toate persoanele implicate”, cerand totodata ca vietile private sa le fie respectate.
J.Lo (41 de ani) si Marc Anthony (42 de ani) s-au casatorit in iunie 2004 intr-o ceremonie secreta la Beverly Hills. In februarie 2008 s-au nascut cei doi gemeni ai artistei, Max si Emme.
J.Lo a mai fost casatorita pentru perioade mai scurte cu barmanul Ojani Noa si cu dansatorul Cris Judd, iar Marc Anthony cu fosta Miss Univers – Dayanara Torres. Cantaretul mai are trei copii din relatii anterioare, doi de la fosta Miss si unul din relatia sa cu o politista din New York.
Sursa: Agerpres