Angelina Jolie a primit vineri, la palatul Buckingham, o distinctie din partea reginei Elisabeta a II-a pentru angajamentul ei in lupta impotriva violentelor sexuale din zonele de razboi, relateaza AFP. Actrita si regizoarea americana de 39 de ani a fost distinsa cu titlul Doamna Comandor de Onoare (Honorary Dame Commander) a ordinului Sfantul Mihail si Sfantul Gheorghe, ordin cavaleresc destinat persoanelor „care aduc servicii extraordinare si de importanta nemilitara intr-o tara straina”.
Este a doua distinctie ca importanta dupa Cavaler sau Doamna a Marii Cruci (Knight sau Dame Grand Cross). Titlul a fost anuntat in luna iunie, la publicarea traditionalei liste de distinctii regale.
„Este foarte important pentru mine sa primesc o distinctie legata de politica internationala fiindca mi-ar placea sa imi dedic viata profesionala acestei teme”, a declarat atunci Angelina Jolie. Vedeta de la Hollywood, ambasador al bunavointei al Inaltului Comisariat ONU pentru Refugiati, a organizat in iunie, la Londra, alaturi de fostul ministrul britanic al Afacerilor externe, William Hague, o reuniune internationala pe tema violentelor sexuale din timpul conflictelor, cea mai importanta organizata vreodata pe acest subiect.
„Este o onoare sa lucrez la programul de prevenire a violentelor sexuale cu supravietuitori ai violurilor. Stiu ca ne va lua o viata pana sa ne atingem obiectivele, iar eu sunt gata sa mi-o dedic pe a mea acestei lupte”, a spus actrita cand a aflat ca a primit distinctia regala.
Distinctiile regale acordate unor celebritati sau unor oameni obisnuiti care isi dedica timpul unor actiuni de binefacere sau in folosul comunitatii sunt decernate de doua ori pe an, cu ocazia aniversarii reginei si de Anul Nou. Sotul actritei, Brad Pitt, si cei sase copii ai lor au fost prezentati reginei la sfarsitul ceremoniei regale, incheie AFP.
foto reuters
Sursa: Agerpres