Actualitate Sport

Dezastru, numele tău e Minaur!

Am fost apostrofați de unii că în ultima vreme lovim în emblema sportivă a Maramureșului, a Băii Mari! Nu, nu am făcut asta! Am tras niște semne de alarmă la adresa celor care, ori voit ori din neștiință îndreaptă căruță cu jucători a Minaurului spre o groapă din care nimeni, niciodată nu o va mai scoate. Și asta pe bani publici! 

Am întrebat, pertinent, înaintea debutului  de campionat despre competența conducerii executive, a celei tehnice și a performanțelor sportive ale unor jucători aduși precum și despre modul total nedrept prin care au fost îndepărtați anumiți jucători care cu sufletul și puterea lor de muncă au ajutat și doreau să ajute în continuare Minaur Baia Mare.

Interese financiare și personale, acțiuni de răzbunare și sabotare din partea celor care au făcut strategiile greșite în vara lui 2018! Asta adăugat și la faptul că tehnic, Minaur avea un antrenor fără personalitate la nivelul seniorilor, ușor controlabil de cei cu interes.

Iată ca au trecut lunile, băimărenii de la sală care puneau suflet pentru Minaur au început să vocifereze și să adreseze și ei întrebări. Toți deveneau îngrijorați! Vedeau că ideea de playoff nu este una plauzibilă și că există posibilitatea evoluției în Divizie. Și asta pe banul public! Care este la o valoare apreciabilă cu momentul la care Minaur era campioană națională și câștigătoare a Cupei României!

A venit meciul de la Suceava. Un dezastru total! Nicio idee de joc! Greșeli personale și dezinteres din partea jucătorilor. Poate că și neplata salariilor în ultimele două luni și deplasarea la Suceava cu mașinile personale, și-au spus cuvântul. Astfel, observăm că aceleași persoane care duceau în ligile secunde echipele băimărene de handbal, conduc acum echipa Minaur, atât de pe poziția de director, cât și de la nivel de Consiliu de Administrație. Labilitatea antrenorului care ba este la echipă, ba este demisionar reprezintă un semnal că primul care va sări de pe corabia naufragiată e chiar căpitanul! Slabul management, amatorismul de la nivelul Consiliului de Administrație e și el un semnal de alarmă! Interesele personale și de grup a celor care formează CA-ul de la Minaur dau dezastrulului un singur nume: MINAUR BAIA MARE!

2 Responses

  1. Avem deja 5 meciuri consecutive pierdute, fara sanse la play-off. Dar oare e oficiala informatia cu deplasarea la Suceava cu masinile personale??? Pare socant!!!

  2. Indivizi lipsiti de scrupule au pus mina pe acest club,cu largul concurs al celor din Consiliul local si Primar.Am ajuns la acest dezastru cu un CA orbit de interese,un director care nu a condus nimic la viata lui,un antrenor marioneta,jucatori alesi pe baza legaturilor de rudenie,prietenie sau interese.Toleranta vizavi de ce se intimpla la acest club naste multe semne de intrebare.Acest nou club nu a fost infiintat pentru performata sportiva,a fost constituit doar pentru a satisface nevoia unora de a sifona bani publici si a duce de nas suporterii baimareni.
    Un lucru este cert, unii din club au cistigat bine financiar ,insa suporterii,orasul Baia Mare si in mod deosebit numele MINAUR au avut doar de pierdut.
    Pacat ca numele MINAUR a ajuns sa fie asociat cu o gasca de EXCROCI !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *