Stiri externe

DESCOPERIRE – Oamenii poluau mediul inca din preistorie

Oamenii preistorici poluau mediul cu metale grele, se arata intr-un studiu publicat in cursul acestei saptamani in revista Nature-Scientific Reports. O echipa internationala de cercetatori a analizat sedimente din cinci situri arheologice importante din peninsula iberica si a descoperit niveluri ridicate de metale grele, afirma Universite Libre din Bruxelles (ULB).

Urmele sunt legate probabil de extinctia definitiva a omului de Neanderthal in sudul insulei iberice. La Gran Dolina, in nordul Spaniei, cercetatorii au gasit metale grele, asociate cu o paleocontaminare naturala. Si in alte patru pesteri studiate in cadrul proiectului, locuite mai recent, straturile contaminate puse in evidenta poarta urmele activitatilor locuitorilor lor din perioada preistorica, potrivit studiului.

Astfel, la Gorham si Vanguard, doua situri ale omului de Neanderthal din Gibraltar, nivelurile de sedimente cu vechi reziduuri de cupru, zinc si nichel pot fi considerate “dovezi ale celei mai vechi poluari provocate de Homo (in paleoliticul mijlociu) de pana acum”, se mai spune in comunicatul ULB. La El Pirulejo din Andaluzia (paleoliticul superior), oamenii de stiinta au descoperit urme de plumb ce pot fi puse in legatura cu “utilizarea galenei, mineral bogat in plumb, atat in cadrul ritualurilor funerare, cat si in activitatile metalurgice”.

“Aceasta paleocontaminare a avut probabil efecte nefaste asupra sanatatii locuitorilor pesterilor, putand fi asociata si cu extinctia definitiva a omului de Neanderthal in sudul peninsulei iberice”, arata comunicatul. In Spania se vor desfasura si alte cercetari pe aceasta tema.

Sursa: Agerpres