In timpul summitului principalelor state bogate si emergente (G20), Coreea de Sud intentioneaza sa se asigure puritatea apei din toalete folosind pestisori aurii, spre nemultumirea militantilor pentru protectia animalelor.
Autoritatile sud-coreene au anuntat ca, pe langa mobilizarea a zeci de mii de politisti pentru a asigura securitatea summitului G20, intentioneaza sa plaseze sase pestisori aurii in rezervoarele de apa ale toaletelor din complexul unde se va desfasura reuniunea, pentru a se asigura de puritatea apei.
Organizatia de aparare a animalelor PETA a denuntat proiectul, explicand ca pestisorii aurii sunt sensibili la durere la fel ca pisicile si cainii. „Protectia liderilor lumii este un lucru foarte serios, dar acest lucru este valabil si pentru protectia animalelor, care sufera ca si persoanele”, a declarat o reprezentanta a organizatiei, Tracy Reiman.
„Exista o multime de metode stiintifice care ar proteja mai bine liderii lumii si ar evita agonia pestisorilor din cauza unei ape contaminate”, a scris ea intr-o scrisoare adresata autoritatilor sud-coreene. De asemenea, Coreea de Sud intentioneaza sa mobilizeze circa 50.000 de politisti in timpul summitului din 11-12 noiembrie, pentru a preveni posibile amenintari nord-coreene, atacuri teroriste sau manifestatii violente.
Sursa: Mediafax