Actualitate

De astăzi este obligatoriu! Se va aplica o prevedere adoptată de Parlament în 2016

De astăzi, 1 ianuarie 2019, stema României este cea nouă, adoptată de Parlament în 2016. De fapt, este vorba de vechea stemă care a dobândit un nou element: coroana de pe capul acvilei de aur.

În vechea stemă, valabilă până la 31 decembrie 2019, acvila era fără coroană. Astfel, potrivit potrivit Legii nr. 146/2016 privind modificarea Legii 102/1992:

,,Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul şi ghearele roşii, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan”. În expunerea de motive a Legii 146/2016, se precizează simbolistica coroanei de oțel de pe capul acvilei, astfel:
„Coroana de oţel de pe Acvilă din Stema Regatului României a fost turnată din oţelul unui tun turcesc capturat în Războiul de independenţă din anul 1877 şi simbolizează caracterul naţional, suveranitatea şi independenţa, obţinută prin jertfă şi lupta străbunilor noştri”.
De fapt, coroană de oțel care apărea pe stema României în perioada interbelică, simbolizează coroana regală a României, conferită lui Carol I la 10 mai 1881 cu ocazia încoronării acestuia și proclamarea Regatului României. Ulterior, Ferdinand I și Mihai I au purtat coroana de oțel în momentul încoronării lor ca regi ai României. Primul rege care a purtat coroana de oțel, Carol I, a optat pentru acest material, deoarece considera că acesta simbolizează vitejia ostașilor români pe câmpul de luptă.
Stema României simbolizează statul român naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil iar imaginile care o compun evocă trecutul istoric al statului menit să trezească sentimente patriotice. Design-ul actual al stemei (exceptând coroana de oțel de pe capul acvilei) a fost adoptat de Parlamentul reunit la 10 septembrie 1992.
Stema constă dintr-o acvilă pe un scut cu aripile deschise ce ține în cioc o cruce (ortodoxă), iar în gheare o spadă și un sceptru. Între aripi se află un scut împărțit în cinci părți ce curpinde stemele celor cinci provincii sitorice ale țării: Țara Românească, Oltenia, Moldova, Transilvania și Dobrogea.
De astăzi, nu mai este permisă folosirea vechii steme, adică cea în care acvila e fără coroana de oțel pe cap, cu excepția monedelor și bancnotelor emise de Banca Națională a României anterior datei de 31 decembrie 2018.


Cristina Rusu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *