Alimentație

Cum se prepară cea mai gustoasă musaca de post

Musacaua de post poate fi pregătită atât în perioadele de post, dar şi atunci când gospodinele doresc să prepare o mâncare mai dietetică. Timpul de pregătire este relativ scurt, dar e nevoie de atenţie la aşezarea legumelor în straturi şi la timpul de preparare termică la cuptor.

Vom începe prin a curăţa toate legumele de coajă, după care le vom tăia mărunt sau le vom rade, cum e cazul morcovilor, dovleceilor şi ţelinei. ”Vom căli uşor legumele în jumătate din cantitatea de ulei alocată pentru acest preparat timp de 5 minute, la o temperatură moderată pentru a se pătrunde. Adăugăm apoi sare, piper, puţin cimbru şi o foaie de dafin.

Putem folosi şi o lingură de pasta de tomate pentru a-i da preparatului o culoare frumoasă în timpul pregătirii termice”, ne explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară, care ne dezvăluie că a găsit reţeta la unul dintre enoriaşii de la mănăstirea Prislop, locul unde părintele Arsenie Boca a slujit şi unde este înmormântat.

Ingrediente: -Morcov-500 de grame; -Ceapă-500 de grame; -Cartofi-1,5 kilograme; -Usturoi-doi căţei; -Pesmet-50 de grame; -Făină-50 de grame; -Ulei de floarea soarelui-100 de mililitri; -Sare, piper, după gust; -Pastă de tomate-50 de grame; -Cimbru-un vârf de linguriţă; -Dafin-o foaie; -Ciuperci-100 de grame; -Ţelină-o bucată; -Dovlecei-100 de grame.

Cartoful îl vom tăia rondele şi îl vom prăji pe jumătate. Vom unge o tavă cu puţin ulei şi apoi presărăm pesmet în ea, peste care vom pune un strat de cartofi, apoi un strat din celelalte legume, continuând procesul până când vom epuiza toate ingredientele.

”Separat, vom căli căţeii de usturoi în restul de ulei care ne-a rămas, acesta urmând să dea o aromă deosebită preparatului. Peste usturoi vom pune făina, puţină apă şi îl vom lăsa să se îngroaşe uşor, până ajunge la consistenţa smântânii. Dacă dorim să personalizăm acest sos, putem să punem puţină nuşcoară”, detaliază maestrul Nichi Mărăcine.

Sosul rezultat îl vom pune deasupra legumelor, introducând tava la cuptorul încălzit în prealabil la 190 de grade pentru 25-30 de minute. Gustăm apoi pentru a verifica dacă s-au pătruns bine cartofii, iar dacă acest lucru nu s-a întâmplat, mai lăsăm câteva minute tava la cuptor.

Dacă legumele s-au pătruns bine, având un aspect caramelizat frumos, vom stinge focul şi vom lăsa tava în cuptor pentru alte 10-15 minute, astfel încât cartofii să se înmoaie bine. Musacaua de post se serveşte apoi cu murături, putând foarte bine să însoţească şi un preparat din peşte sau carne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *