Actualitate

Cruzime fără margini. Câine aruncat pe geam de la etajul 4

Un timișorean și-a aruncat câinele de la etajul 4, pentru că l-ar fi deranjat, povestește un vecin de-al acestuia. Patrupedul chinuit a ajuns într-un copac și numai pompierii l-au putut coborî de acolo. Incidentul a fost dezvăluit de un vecin.

Totul s-a petrecut sâmbătă dimineață, în jurul orei 5.30, pe strada Ciobanului din Timișoara. Pompierii timișoreni au fost chemați să intervină după ce o persoană a observat câinele blocat între crengi, în copac.

Inițial au crezut că este vorba despre o glumă, însă s-au deplasat la fața locului și au reușit să coboare animalul teafăr din copac. Unul dintre martorii incidentului a fotografiat animalul și a postat ulterior imaginile pe internet.

„Instabil psihic sau om fără suflet, așa se poate numi o persoană care la ora 5:30 și-a aruncat câinele pe fereastră de la etajul 4, pe motiv că la deranjat din somn. Mulțumesc pompierilor care au ajuns în scurt timp, dar inițial au crezut că este o glumă proastă”, a postat pe Facebook cel care a fotografiat animalul.

După ce a fost dat jos din copac, câinele a fugit.

Zeci de timișoreni au reacționat la incidentul petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă. Oamenii spun, printre altele, că este inadmisibil ca un iubitor de animale să reacționeze așa, iar alții spun că o persoană nu poate arunca un câine de 70 de kg pe geam. Una dintre variante este că patrupedul ar fi sărit singur pe fereastră, de la etajul 3, nu de la etajul 4.

Pe de altă parte, vecinul care a sunat la 112 pentru a cere ajutorul pompierilor povestește că animalul se afla de aproximativ 20 de minute în pom până când l-a auzit scheunând și și-a dat seama că ceva nu este în regulă. În tot acest timp și până la sosirea pompierilor, dar și pe durata intervenției proprietarul nu ar fi coborât să vadă ce se întâmplă lângă bloc, mai spune martorul evenimentului.

Cazul a atras și atenția polițiștilor timișoreni, care anchetează acum în ce împrejurări s-a petrecut incidentul.

„În prezent se efectuează verificări pentru stabilirea proprietarului și a condițiilor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și ulterior pentru aplicarea măsurilor legale”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Oamenii legii spun că stăpâna le-ar fi povestit că are mai mulți câini și îi ține într-o cameră. Vineri seară le-a făcut baie animalelor și a lăsat geamul deschis pentru a se aerisi. Unul dintre câini ar fi sărit pe geam, spre dimineață. Stăpâna ar fi aflat abia spre dimineață că animalul a căzut de la etaj și a fost recuperat, din pom, de pompieri.

Sursa Timis Online

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *