Actualitate

Cozmin Guşă (Realitatea TV) şi Sebastian Ghiţă (România TV), surprinşi împreună la Belgrad

La doar o zi după ce toată România s-a solidarizat cu Realitatea TV, pentru decizia abuzivă a CNA de suspenda emisia postului, apar imagini în care patronul Realităţii TV şi cel al postului rival, apropiat de PSD-ALDE – România TV – stau împreună la o masă. Dar culmea, nu în România, ci în ţara unde ieri a aterizat Vladimir Putin şi unde se află fugit „duşmanul” lui Guşă de afaceri media, Sebastian Ghiţă: Serbia, potrivit ziariştii.com.

O fotografie în care patronul Realitatea TV, Cozmin Gușă, apare alături de Sebastian Ghiță, la Belgrad. În imagine, cei doi apar într-un salon, stând pe scaune, alături de alte două persoane. În imagine se poate vedea clar fața lui Cozmin Gușă, în timp ce Sebastian Ghiță stă cu spatele, având în mâna telefonul, după cum dezvăluie jurnaliştii de la Libertatea.

Libertatea l-a contactat pe Cozmin Gușă, rugându-l să comenteze prezența sa la Belgrad și să detalieze discuțiile pe care le-a avut cu Sebastian Ghiță.

„Vă rog, dați-mi fotografia ca să-o văd”, a solicitat patronul Realitatea TV. Libertatea i-a trimis-o . „Da”, a confirmat el prezența la Belgrad.

„După cum vedeți din fotografie, nu suntem singuri, ci cu un grup de prieteni, inclusiv oameni din presă. Am venit ieri, am discutat câte ceva despre situația din mass-media și am băut un șpriț. Chiar acum mă îmbarc să revin în București”, a declarat Guşă pentru Libertatea.ro. Sebastian Ghiță se află în Serbia din aprilie 2017, unde a fugit de justiţia din România.

Ghiţă este urmărit penal în mai multe dosare, iar Ministerul Justiţiei, condus de Tudorel Toader, nu a făcut nimic important pentru extrădarea sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *