Anul Centenarului

Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, corul născut odată cu Unirea

Corul Bărbătesc din Finteușu Mare împlinește în anul 2018 o sută de ani de activitate neîntreruptă sub deviza „Ne-am unit inimile, gândurile și glasurile pentru a proslăvi prin cântec Neamul Românesc și pe Bunul Dumnezeu”.
Spre sfârșitul Primului Război Mondial, când încă pe câmpul de luptă mai cădeau ostași români, când soarta românilor din Transilvania era incertă, dar se aștepta cu nerăbdare ca la sfârșitul conflagrației să se realizeze mărețul vis de unire a tuturor românilor într-un stat național unitar, un grup de trei intelectuali ai satului , învățătorul Gavril Bogdan, preotul Valer Dragoș și învățătorul Nistor Dragoș s-au gândit că un asemenea eveniment trebuie întâmpinat cu mare fast. Au decis inființarea unui cor cu bărbații care nu erau pe front, s-au pregătit și la 1 Decembrie 1918 „Corul Plugarilor din Finteușu Mare” a susținut primul lor concert în Șomcuta Mare unde românii din Chioar au fost adunați să afle marea veste care va veni de la Alba Iulia, formarea României Mari.
“Dorim să fiți alături de noi la Finteușu Mare în 8-9 septembrie 2018 la manifestările care vor marca o sută de ani de cântec coral la Finteușu Mare și Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, spune Prof. Andrei Dragoș
dirijorul corului.

 “O sută de ani de cântec coral la Finteușu Mare”

Timp de două zile, în cadrul unui proiect generos, coriştii vor organiza o serie de evenimente.

Sâmbătă 8 septembrie 2018
– Ora 9.30 Sfânta Liturghie cu participarea preoților cu care corul a avut de-a lungul timpului acțiuni religioase
– Ora 12.oo Parastas de pomenire a coristilor decedați în perioada 1 decembrie 1918-1 septembrie 2018
– Ora 12.30 Festivitatea de dezvelire și sfințire a Monumentului cântecului coral de la Finteușu Mare
– Ora 13-14.30 pauza de masă
– Ora 14.45 Ceremonial de sfințire a lăcașului de cultură de la Finteușu Mare
– Ora 15.oo Lansarea volumului „O sută de ani de cântec coral la Finteușu Mare”
– Ora 16.oo Concert coral susținut de corurile invitate din Țara Chioarului
– Ora 18.30 Masă comună la Restaurantul „Chioarul” din Șomcuta Mare

Duminică 9 septembrie 2018
-Ora 9.30 Sfânta Liturghie cu participarea preoților din Chioar
-Ora 13-15 Pauză de masă
– Ora 15-18 Concertul coral omagial susținut de Corala „Armonia” din Baia Mare dirijor Mihaela Bob Zeiceanu, Corul „Preludiu” a Societății „Tinerimea Română” din București dirijor Voicu Enăchescu, Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului dirijor Iulian Dumitru și Corul Bărbătesc din Finteușu Mare dirijor Andrei Dragoș. Cuvinte și alocuțiuni rostite de personalitățile participante, acordarea de distincții corului sărbătorit.
Ora 18.30 Masă comună și concertul susținut de Ansamblul Folcloric Național Transilvania și invitați.

 

Despre activitatea în timp a acestei prestigioase formații corale din mediul rural românesc este suficient să amintim câteva distincții primite în ultimii ani; corul este laureat la toate festivalurile corale naționale „Ioan Vidu” de la Lugoj, „Ciprian Porumbescu” de la Suceava, „Dumitru Georgescu Kiriac” de la Pitești „Cu noi este Dumnezeu” de la Orăștie, este distins cu Trofeul „ZECE PENTRU ROMÂNIA” cu Diplomă de onoare pentru promovarea culturii românești prin cântec oferită de Uniunea Naționalîă a Muzicienilor din România, a primit Diploma Honoris Causa a Universității de vest din Timișoara . A susținut concerte pe întreg teritoriul românesc, la Putna, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Brăila, Ciocile din Bărăgan, București, Pitești Craiova, Tg. Jiu, Turceni, Turnu Severin, Lugoj, Caransebeș, Marga și Voislova din Caraș Severin, Oțelu Roșu, Deva, Timișoara, Arad; Sarminsegetuza, Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, Brașov, Tg. Mureș, Câmpia Turzii, Turda, Cluj Napoca, Zalău, Cehu Silvaniei, Oradea, SatuMare, și în toate localitățile din Maramureș.

“Corul promovează dragostea de țară, neam și de Bunul Dumnezeu prin proiectul cultural „Cântec din sufletul neamului” concert coral prin care am promovat arta corală din nord-vestul Românieiși peste granițele țării în mod deosebit în comunitățile de români din diaspora la: Roma, Milano, Lodi, Torino, Asti, Chierii din Italia, Toulousse, Paris- Franța, Alcalla de Henares și Arganda – Spania, Viena, Salzburg- Austria, Ungaria, Cehia, Polonia , Ucraina, Republica Moldova. În anul centenar al Marii Uniri și a corului nostru realizăm în parteneriat cu actorul Dan Puric seria de concerte „Jertfa unirii noastre”, concertele au avut loc pe scena Sălii Palatului Republic”, mai spune dirijorului corului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *