Anul Centenarului

Convoiul Unirii pornit din Maramureş a intrat în Judeţul Alba – VIDEO

Convoiul Unirii care a pornit din Maramureş pentru a reface în căruţe trase de cai drumul către Cetatea Alba Iulia, a intrat în Judeţul Alba.

Cele 10 căruțe cu peste 100 de persoane îmbrăcate în costume populare, pornite la drum pentru a reface în mod simbolic traseul înaintaşilor lor care au participat la Unirea de la 1 Decembrie 1918, au plecat joi, 22 noiembrie, din Sighetu Marmaţiei.

Din cei peste 300 de kilometri până în Alba Iulia, unde vor ajunge în 1 Decembrie au parcurs deja aproape 250.

Participanţii vor fi incluşi în parada populară care va fi organizată la Alba Iulia la 1 decembrie pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Dăncuş, iniţiatorul proiectului, oamenii vor duce cu ei şi trei steaguri preluate de la Săpânţa, Sighetu Marmaţiei şi de la Cicârlău, despre care se presupune că au fost cele cu care s-au deplasat localnicii spre Alba Iulia în 1918.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *