Politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Petea, judetul Satu Mare, impreuna cu lucratori din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Satu Mare au declansat ieri, 1 august, o actiune pe linia combaterii contrabandei cu tigari, in zona de responsabilitate. Astfel, lucratorii nostri au depistat si identificat pe raza localitatii Lazuri, jud. Satu Mare, un autoturism marca Volkswagen Pasat, care se afla stationat pe un teren agricol din localitate si despre care existau date ca transporta tigari de contrabanda.
In autoturism se afla un barbat care in urma identificarii s-a stabilit ca este cetateanul roman Flaviu C. de 25 de ani, domiciliat pe raza judetului Maramures. In urma controlului asupra masinii, politistii de frontiera au descoperit, in portbagaj, 3 colete voluminoase in care erau tigari de contrabanda, de provenienta ucraineana.
S-a luat masura conducerii barbatului impreuna cu masina la sediul politiei de frontiera, unde in urma inventarierii coletelor, s-a constatat ca este vorba de 1.130 pachete tigari, in valoare de peste 5.000 lei.
Totodata, pe timpul unor misiuni de supraveghere si control la frontiera de stat, politistii de frontiera din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmatiei au descoperit, la frontiera verde, in apropierea frontierei de stat, ascunsa in vegetatie, cantitatea de 16.500 pachete tigari, de provenienta ucraineana, de diferite marci. Tigarile in valoare de peste 145.000 de lei au fost ridicate in vederea confiscarii, iar in continuare se fac verificari in vederea identificarii persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.
Sursa: Emm