112

CONTRABANDA – Focuri de arma si circa 10.000 de pachete cu tigari confiscate la frontiera de nord

Politistii de frontiera din cadrul ITPF Sighetu Marmatiei au confiscat aproximativ 10.000 pachete tigari, in valoare de peste 86.000 lei, descoperite la frontiera verde si intr-un autoturism, bunuri ce urma sa ajunga pe piata neagra de desfacere din zona. Pentru retinerea contrabandistilor, politistii de frontiera au fost nevoiti sa traga opt focuri de avertisment, patru persoane fiind cercetate pentru savarsirea infractiunii de contrabanda.

Ieri, 8 octombrie, in jurul orei 21.00, politistii de frontiera din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmatiei au observat, pe timpul desfasurarii unei actiuni pe linia combaterii contrabandei cu tigari in zona de competenta, mai multe persoane care transportau colete voluminoase, din Ucraina in Romania, prin apa raului Tisa. Acestia au intervenit prin somarea prin voce a celor in cauza si, deoarece nu s-au supus, s-au tras opt focuri de avertisment, in plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. 

In acel moment, barbatii au abandonat coletele si s-au indreptat spre teritoriul ucrainean, in urma actiunii fiind retinuta o persoana, identificata ulterior ca fiind Mihailo S., de 24 ani, cetatean ucrainean. Politistii de frontiera au anuntat si autoritatile de frontiera ucrainene despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor masuri de cercetarea si supraveghere a zonei. La fata locului au fost descoperite 14 colete care contineau 9.500 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare totala de 84.000 lei. 

Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii iar cetateanul ucrainean este cercetat pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat.

Tot ieri, in PTF Petea – ITPF Sighetu Marmatiei s-au prezentat pentru efectuarea formalitatilor de frontiera trei barbati cu dubla cetatenie, romana si R. Moldova, cu varste cuprinse intre 33 si 55 ani, calatorind cu un autocar marca Setra. In urma controlului de frontiera, in bagajele barbatilor au fost descoperite 479 de pachete cu tigari, pentru care acestia nu au putut prezenta niciun document de provenienta.

La cercetari, s-a stabilit ca este a doua oara in decursul unui an cand cei trei barbati sunt depistati incercand sa sustraga de la controlul vamal bunuri sau marfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, fapt pentru care vor fi cercetati pentru savarsirea infractiunii de contrabanda. Intreaga cantitate de tigari in valoare de 2.200 lei a fost ridicata in vederea confiscarii.

Sursa: Emm