112

Contrabandă cu drona. Cum au încercat contrabandiştii să aducă ţigări – FOTO

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni, 6.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineana. Într-unul din cazuri, ţigările de contrabandă, ambalate în folie de culoare neagră, au fost trecute peste frontieră cu o dronă.

Miercuri, 5 septembrie, în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au sesizat, în zona de responsabilitate, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, specific unei drone, care se auzea dinspre frontiera cu Ucraina.

Lucrătorii noştri au monitorizat şi cercetat zona, identificând traseul aparatului de zbor. Astfel, în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Dabolț, județul Satu Mare, au fost descoperite trei colete ambalate în folie de culoare neagră, care conțineau țigări de proveniență ucraineană.

De asemenea, s-a luat măsura informării autorităților de frontieră din Ucraina despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

În urma inventarierii celor trei colete a rezultat cantitatea de 2.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 23.400 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Azi dimineață, în jurul orei 02.30, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au observat, în apropierea frontierei de stat, mai multe persoane care transportau, în spate, colete voluminoase spre interiorul țării.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, colegii noștri au tras patru focuri de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit și au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se, înot, pe teritoriul statului vecin.

În cel mai scurt timp au fost anunțate despre caz autoritățile de frontieră ucrainene, iar în urma cercetării zonei au fost descoperite opt colete care conțineau cantitatea de 4.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 52.800 de lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere

One Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *