112

CONTRABANDA – 20.000 pachete tigari si 15 kg tutun confiscate la frontiera de nord

Politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei au descoperit si confiscat, in ultimele 48 de ore, aproximativ 20.000 pachete cu tigari de provenienta ucraineana si 15 kg de tutun, in valoare de peste 190.000 lei, care urmau sa fie introduse ilegal in tara.

Astfel, ieri, 22 septembrie, in baza datelor detinute de catre politisti, conform carora la un imobil dintr-o localitate de frontiera din judetul Maramures se afla depozitate tigari de contrabanda, politistii de frontiera s-au deplasat la adresa respectiva, unde l-au identificat pe proprietarul imobilului ca fiind cetateanul roman Eliza C., de 38 ani.

Cu acordul femeii, politistii de frontiera au intrat in curtea imobilului si au descoperit, intr-o anexa, 22 colete cu tigari, care au fost ridicate si transportate la sediul Politiei de Frontiera. In urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 14.550 pachete tigari, de provenienta ucraineana de diferite marci, in valoare de 128.000 lei.

In continuarea verificarilor, s-a constatat ca tigarile apartin vecinului Elizei C., cetateanul roman Cornel S., in varsta de 28 ani.

In cauza, politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.

Tot ieri, o patrula formata din doi politisti de frontiera din cadrul Sectorului P.F. Negresti Oas – I.T.P.F. Sighetu Marmatiei a observat un autoturism de teren cu numere de inmatriculare englezesti care se deplasa pe un drum forestier din apropierea frontierei de stat, nefiind justificata prezenta acestuia in zona.

Politistii au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri autoturismul, insa conducatorul auto si-a continuat deplasarea in mare viteza.

Politistii de frontiera au efectuat somatiile legale prin voce si deoarece nici de aceasta data masina nu s-a oprit, au fost executate patru focuri de avertisment in plan vertical si 4 inspre pneurile autoturismului.

In acel moment, masina s-a oprit si din ea au iesit doua persoane care au fugit in directii diferite. In urma actiunii a fost retinuta o persoana de sex feminin, identificata ulterior ca fiind Maria S., de 32 ani, domiciliata pe raza judetului Satu Mare.

La controlul efectuat asupra autoturismului, au fost descoperite 9 colete ce contineau cantitatea de 4.486 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 59.000 lei, care au fost ridicate in vederea confiscarii, de asemenea autoturismul folosit la transportul tigarilor a fost indisponibilizat la sediul institutiei.

In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda, iar pe numele Mariei S. a fost emisa ordonanta de retinere pentru 24 de ore.

Azi noapte, in jurul orei 00.30, in Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, judetul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra in tara cetateanul roman Rudolf F., de 26 ani, domiciliat pe raza judetului Satu Mare.

Cu ocazia controlului efectuat, in bagajele personale ale acestuia, au fost descoperite 15 kg de tutun neprelucrat, pentru care persoana in cauza nu a putut prezenta documente de provenienta.

Tanarul este cercetat acum de catre politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunii de detinerea de catre orice persoana in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul Romaniei a produselor accizabile supuse marcarii a peste 1 kg tutun de fumat. Marfa, in valoare de 3.500 lei, a fost ridicata in vederea confiscarii.

Sursa: Emm