Un operator de telefonie mobila a fost amendat cu 7.000 de lei dupa ce a schimbat planul tarifar fara sa-si anunte clientii. Sanctiunea a fost aplicata de comisarii de la Protectia Consumatorilor Maramures dupa recentele verificari, care au vizat 46 de operatori economici.
Comisarii institutiei au controlat agenti economici din Baia Mare, Sighetu Marmatiei si Ocna Sugatag, aplicand 15 amenzi in cuantum de 20.000 de lei. De asemenea, acestia au scris 22 de avertismente. Printre problemele depistate s-au regasit lipsa unei ventilatii corespunzatoare in spatiile destinate fumatorilor din trei baruri din judet, dar si absenta afiselor in care sa se precizeze daca e permis sau nu fumatul in incinta.
Una dintre cele mai mari amenzi, in valoare de 7.000 de lei, a fost aplicata unui operator de telefonie mobila pentru afectarea intereselor economice. Practic, comisarii au stabiluit ca nu s-au intocmit corect contractele cu clientii.
In timpul verificarilor s-au mai gasit la comercializare suplimente alimentare care aveau etichetarea incompleta, dar si lactate expirate. De asemenea, sanctiuni s-au dictat pentru neafisarea preturilor in cazul unor produse alimentare si lipsa instructiunilor la masinile de spalat scoase la vanzare.
Sursa: Camelia Tocaci