Actualitate

Consilierii județeni și-au dat acordul pentru preluarea unor terenuri în Cavnic, în vederea construirii de parcări auto

La ședința ordinară de la finalul lunii februarie 2019, consilierii județeni au votat pentru trecerea unor bunuri din domeniul public al orașului Cavnic, în domeniul public al județului Maramureș, în vederea construirii unor parcări auto. În expunerea de motive, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că, în vederea îmbunătățirii condițiilor de trafic pe DJ 109 F, în zona pârtiilor de schi din orașul Cavnic, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune pentru turiști, Consiliul Județean Maramureș intenționează să realizeze unele obiective de interes public pe raza orașului Cavnic, respectiv parcări auto în zona pârtiilor de schi, însă pentru a putea finanța aceste obiective, terenurile pe care urmează să se construiască acestea trebuie să facă parte din domeniul public al județului. În urma analizării situației juridice a terenurilor din zona respectivă au fost identificate unele loturi de teren, proprietatea orașului Cavnic, care corespund acestor investiții, însă loturile fac parte din suprafețe mai mari de teren și sunt înscrise în cărți funciare diferite. În acest sens, în vederea întocmirii documentațiilor cadastrale necesare identificării cu numere cadastrale pentru aceste terenuri, documente din care să rezulte categoria terenurilor și suprafețele exacte, a fost necesar ca acestea să fie trecute din patrimoniul orașului Cavnic în patrimoniul județului Maramureș. Conform legislației în vigoare, trecerea unui bun din domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale în domeniul public al județului se face la cererea Consiliului Județean, prin hotărâre a Consiliului Local.

Gabriel Zetea: ”Dorim să construim în Cavnic parcări în zona schiabilă, pentru a rezolva o problemă veche de zeci de ani”
”Ne-am angajat să rezolvăm, în Cavnic, o problemă care a rămas nerezolvată de-a lungul timpului. Din nefericire, în fiecare iarnă este o aglomerație de nedescris în zona pârtiilor de schi, fapt ce creează disconfort atât pentru turiști, cât și pentru cei care doresc să tranziteze Cavnicul. Tocmai de aceea am transmis orașului Cavnic solicitarea de a ne pune la dispoziție terenurile pe care urmează să construim aceste parcări atât de necesare”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea. Acesta a dat exemplul orașului Borșa, acolo unde administrația locală a reușit să obțină un proiect extrem de important pe domeniul schiabil, proiect cuprins în master planul de investiții al Ministerului Turismului și pentru a cărui finanțare s-au depus mii de pagini la Guvern. Mai mult, a arătat faptul că și orașul Cavnic a fost prins în acest program, însă administrația locală nu a făcut nimic în acest sens și nici nu a cerut sprijin secretarului de stat în Ministerul Turismului, maramureșeanul Bogdan Tomoiagă.
”Astăzi nu există nici un contract de finanțare pentru domeniul schiabil din Cavnic și nu există nici potențial în a rezolva problema în viitorul apropiat, deoarece nu sunt depuse documentațiile la Minister. Știu că în vechiul proiect pe care Cavnicul urma să îl depună la finanțare sunt cuprinse parcări. Tot ce au de făcut, atunci când vor actualiza documentele, este să scoată parcările, acestea urmând să fie realizate de Consiliul Județean Maramureș, în cazul în care primim terenurile solicitate”, a precizat președintele Gabriel Zetea.
La ședința plenului a participat și primarul orașului Cavnic, Vladimir Petruț, care nu a înțeles cât reprezintă 20.000 de metri pătrați, fapt pentru care a precizat că ”ar trebui mutat Cavnicul mai la stânga sau mai la dreapta, pentru a putea ceda Consiliului Județean suprafața de teren solicitată”. Edilul de Cavnic a subliniat și faptul că terenul aflat în zona schiabilă aparține fondului forestier și nu administrației locale, însă a propus să fie luată în calcul varianta construirii unor parcări mai mici.
În replică, șeful administrației județene i-a reamintit că s-au transmis adrese către Cavnic, din partea Consiliului Județean, care nu au primit nici un răspuns, după care a clarificat faptul că 20.000 de metri pătrați reprezintă două hectare, suprafață care nu afectează cu nimic orașul Cavnic, însă terenul care se cedează Consiliul Județean poate fi mai mic, iar în funcție de suprafața primită, vor fi construite viitoarele parcări. La finalul discuțiilor, proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 30 de voturi pentru.

Discuții aplicate cu viceprimarul de Cavnic, Bela Slezinger, despre domeniul schiabil
În cursul zilei de miercuri, 13 martie 2019, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a primit vizita viceprimarului orașului Cavnic, Bela Slezinger. Acesta a prezentat o dispoziție semnată de primarul Vladimir Petruț, privind exercitarea tuturor atribuțiilor legale pentru reluarea proiectului și a documentației pentru domeniul schiabil din Cavnic, actualizarea documentației în vederea autorizării și identificarea sursei de finanțare.
Șeful administrației județene a subliniat faptul că, acest document validează acuzațiile publice aduse primarului Petruț, cu privire la incapacitatea sa de a gestiona proiectul. ”L-am acuzat public pe primarul din Cavnic de incompetență în gestionarea proiectului domeniului schiabil din Cavnic și acest document îmi dă dreptate. Am spus că documentația proiectului nu este pregătită și că, în ultimii trei ani nu s-a mișcat niciun deget pentru acest proiect vital al Cavnicului. Am afirmat că acest proiect nu are finanțare, iar dispoziția primarului Petruț confirmă acest lucru, deși în urmă cu câteva săptămâni susținea contrariul. Este remarcabil că edilul își recunoaște, în sfârșit, propria incompetență și cred că este primul lucru bun pe care îl face pentru oraș în ultimii doi ani. Concluzia este că minciuna are mereu picioare scurte, iar anul viitor, căvnicarii se vor trezi din visul administrativ urât în care se află azi. Mă bucur, în schimb, că avem la Cavnic un partener serios în persoana viceprimarului Bela Slezinger, cu care am avut o discuție aplicată despre posibilitățile viitoare de colaborare pe acest proiect. Sper ca săptămâna viitoare să discutam concret la Ministerul Turismului, cu ministrul Bogdan Trif și secretarul de stat Bogdan Tomoaiagă, despre un viitor mai luminos al turismului la Cavnic”, a conchis președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *