Consilierul economic al premierului, Andreea Paul-Vass, a confirmat informatia privind reducerea indemnizatiei pentru cresterea copilului de la 1 iunie, precizand ca in perioada imediat urmatoare se va decide daca diminuarea va fi operata prin introducerea unui procent.
Indemnizatia va scadea, dar nu s-a stabilit inca daca va fi o suma fixa sau care va fi procentul nou. “Este nevoie de o analiza de impact”, a declarat consilierul economic al premierului, Andreea Paul-Vass.
Ea a aratat, totodata, ca atat ajutorul de asistenta sociala, cat si ajutorul de incalzire vor fi revizuite, in cadrul planului general de diminuare a masurilor sociale cu 15%. „Nu se va umbla deloc la venitul minim garantat, care ramane neschimbat„, a adaugat consilierul premierului.
Agentia Mediafax a anuntat in 10 mai, citand surse din randul participantilor la discutiile de la Palatul Cotroceni dintre sindicate si presedintele Traian Basescu, ca indemnizatia pentru cresterea copilului ar putea reveni la o suma fixa, renuntandu-se astfel la 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni.
Masura ar fi luata in considerare de autoritati pentru ca s-ar fi ajuns la concluzia ca banii platiti in prezent pentru indemnizatia de crestere a copilului ar reprezenta o suma prea mare, in conditiile in care in perioada urmatoare ar trebui facute reducere la cheltuielile bugetare.
Potrivit Legii 257 din 31 octombrie 2008, incepand din 1 ianuarie 2009, persoanele care in ultimul an anterior nasterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la doi ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la trei ani, precum si de o indemnizatie lunara in cuantum de 600 lei sau, optional, in cuantum de 85 la suta din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.
Potrivit datelor inregistrate de Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale, in luna martie, la nivelul intregii tari erau 193.004 de persoane care beneficiau de indemnizatia pentru cresterea copilului, platile efectuate totalizand 189.883.868 lei.
Sursa: Mediafax