Administratie

Conducerea administratiei publice locale a municipiului Baia Mare a verificat prezenta angajaților din structurile componente

Luni, 5 februarie 2018, conducerea administrației publice locale a municipiului Baia Mare a dispus efectuarea unei ample verificări inopinate a prezenței în toate structurile componente ale autorității locale, respectiv Executivul Primăriei, Serviciul Public de Asistență Socială, Serviciul Public Ambient Urban, la Clubul Sportiv Minaur Baia Mare și Poliția Locală.
Regretăm faptul că această acțiune a fost sabotată de către unii angajați contractuali în funcții de conducere și care au avut un comportament abuziv la adresa doamnelor care au fost desemnate în a efectua acest demers legal (verificarea prezenței angajaților). Totodată, precizăm că astfel de acțiuni se vor realiza, inopinat, în fiecare săptămână.
Considerăm că dacă salariile angajaților de la nivelul administrației publice locale a municipiului Baia Mare au fost majorate substanțial, atunci și munca prestată de aceiași angajați ar trebui să fie pe măsura acestor venituri.
Săptămâna viitoare, în cadrul ședințelor de Consiliu Local, primarul Cătălin Cherecheș va prezenta modul de restructurare a serviciilor, respectiv a structurilor din cadrul administrației publice locale a municipiului Baia Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *