112

Comerţul stradal ilicit se sancţionează

Protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, reglementată prin Legea nr. 12/1990, reprezintă un domeniu de acţiune pentru poliţiştii maramureşeni.

În cadrul controalelor efectuate în primele patru luni ale anului pe această tematică, poliţiştii au aplicat 57 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 150.000 lei şi au confiscat bunuri deţinute în vederea comercializării ilicite în valoare de aproximativ 14.000 de lei. Bunurile confiscate au fost de diverse categorii: legume-fructe, băuturi alcoolice, produse de panificaţie, articole vestimentare şi alte produse alimentare şi nealimentare. Ieri, 9 mai, la Seini, în acelaşi domeniu, poliţiştii au constatat o nouă încălcare a prevederilor legale.

În timp ce efectuau serviciul de patrulare pe strada Mihai Viteazu din Seini, poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 41 de ani din Reghin, judeţul Mureş, care comercializa bunuri fără a deţine autorizaţie în acest sens.

El oferea spre vânzare lenjerii de pat. Față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale, conform Legii nr. 12/1990 republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și măsura complementară de confiscare a bunurilor deţinute în vederea comercializării ilicite respectiv 37 seturi lenjerie simplă și 64 seturi de lenjerie dublă, în valoare totală de aproximativ 5000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *