Sanatate

CNAS – Dosarul electronic al pacientului trebuie finalizat pana la sfarsitul anului

Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Cristian Busoi, a declarat, azi, 29 iunie, la Drobeta Turnu Severin, ca lansarea dosarului electronic al pacientului reprezinta o prioritate pentru institutia ce o conduce.

Potrivit sursei citate, pana la sfarsitul anului in curs proiectul pilot de dosar electronic al pacientului trebuie finalizat, astfel incat sa se asigure un mijloc eficient de monitorizare a sanatatii pacientilor. ”Promovarea acestui instrument de verificare in timpi reali a starii de sanatate a pacientului, care poate fi urmarit si on-line, va usura activitatea de diagnosticare desfasurata de medici. Acestia vor avea posibilitatea sa cunoasca in orice moment investigatiile la care a fost supus asiguratul, bolile de care a suferit si tratamentele ce le-a urmat”, a declarat pentru Agerpres Cristian Busoi.

In context, seful CNAS a mai aratat ca un alt obiectiv pe care il are in atentie este cel referitor la cardul national de sanatate, acesta contribuind la cresterea calitatii actului medical si, implicit, la reducerea risipei fondurilor bugetare destinate sistemului de sanatate si a combaterii fraudei prin eliminarea internarilor fictive si a blocarii eliberarii retetelor si a biletelor fictive de trimitere la unitatile spitalicesti.
Sursa: Agerpres