Vezi VIDEO
Chef de chef astazi, 8 aprilie, pe strada Luminisului din Baia Mare, cu ocazia Zilei Internationale a Romilor. Asa cum au promis, tiganii au pregatit muzica, dans, bautura si mancare din belsug. In plus, ei au invitat la petrecere si pe o parte din oficialitatile locale si judetene.
Pentru a doua oara consecutiv, in Baia Mare a fost marcata Ziua Internationala a Romilor. Tiganii de pe strada Luminisului au avut ca invitati si oficialitati locale si judetene. Printre somitatile prezente s-au enumerat seful Politiei Judetene Ioan Isac, consilierul local Stefan Pop. Acestia au primit si au inmanat la randul lor diplome de excelenta pentru sustinerea acestui eveniment.
“Ne bucuram sa putem fi alaturi de voi in aceste momente de sarbatoare. Va asigur ca in breasla in care imi desfasor eu activitatea nu se fac discriminari, deci tratam la fel atat romii, cat si maghiarii sau romanii”, a declarat comisarul sef Ioan Isac, seful Inspectoratului Judetean de Politie Maramures.
Urari de bine au venit si din partea consilierului local Stefan Pop, care de altfel l-a reprezentat si pe presedintele tuturor maramuresenilor, deci si al tiganilor, Mircea Man, care momentan este in drum spre Bucuresti. Dupa alocutiunile oficialitatilor, s-a dat drumul la muzica si dans. Organizatorii s-au pregatit cum se cuvine, cu multa mancare si bautura.
“Am pregatit peste 1.400 de bonuri pe care dam mici, carnati, sucuri sau bere, cafele. Este oricum mancare si bautura pentru toata lumea, chiar daca nu au bonuri. Ne asteptam sa vina in jur de 2.000 de oameni, cum au fost si anul trecut. Oricum, indiferent ca e roman, tigan ori maghiar, nimeni nu pleaca de aici nebaut si nemancat”, a precizat Gheorghe Gyulai, liderul romilor de pe strada Luminisului.
Pentru a asigura desfasurarea in conditii optime a sarbatorii, desi organizatorii au promis ca nu va fi cazul, au fost prezente mai multe echipaje din partea Politiei si a Jandarmeriei. Distractia comunitatii de tigani din Baia Mare va continua pana seara tarziu sau… pana se vor termina proviziile.
Sursa: Calin Dragomir