Actualitate

Ce spune medicul ginecolog agresat de un interlop: „Ţara asta se transformă încet-încet într-o hazna”

Medicul ginecolog Costache Botezatu a şters de Facebook postarea cu imaginile în care a fost agresat de un intelop din Galaţi, chiar în clinica privată la care lucrează. Motivul este uluitor: cei mai mulţi dintre cei care au postat l-au jignit pe medic şi l-au apărat pe agresor.

Agresorul medicului Costache Botezatu este un interlop din Galați, care, potrivit unor surse, este cunoscut sub numele de Cristi Spaidăr şi este suspectat că s-ar ocupa cu furnizarea de fete şi de băieţi pentru piaţa sexului din Elveţia şi Austria.

În vârstă de 68 de ani, medicul şi-a exprimat public amărăciunea pentru faptul că societatea românească alege tot mai des să-i jignească şi să-i umilească pe oamenii educaţi şi, în acelaşi timp, să ridice în slăvi impostura şi proasta creştere. Acesta a spus că majoritatea comentariilor de la postarea cu imaginile agresiunii sale erau în favoarea agresorului. Ba, mai mult, îl jigneau pe el.

Potrivit Adevărul, medicul Costache Botezatu a explicat pe Facebook de ce a ales să șteargă imaginile cu agresiunile la care a fost supus:

„Cu tristeţe am constatat un fapt pe care doresc să vi-l împărtăşesc. Nu mai suntem o societate normală, nu ne vom mai face bine niciodată. Ţara asta se transformă încet-încet într-un pustiu intelectual, într-o hazna în care numărul analfabeţilor, agramaţilor, golanilor, curvelor, violatorilor, traficanţilor de droguri şi carne vie, tâlharilor şi hoţilor cu sau fără gulere albe, a sfertodocţilor şi a pegrei nu numai că nu scade ci creşte în proporţie geometrică! Am decis să închid postarea clipului agresiunii a cărei victima am fost.

Vă rog să mă credeţi că m-am îngrozit de comentariile primite. Din peste 2.000 de comentarii cel puţin 2/3 conţin acuzaţii la adresa medicilor! Ar fi fost şi pentru voi interesant să vedeţi cum suntem priviţi şi ce ni se doreşte – puşcărie, mutilare, moarte. România mai este o ţara normală? Merităm să fim în Europa, o societate normală, educată? Dacă ar fi fost o proporţie de 10-15% de asemenea postări aş fi înţeles. Dar peste 75%?!? Am realizat prăpastia care se cască între slujitorii unei profesii şi restul populaţiei – o populaţie îndobitocită, manipulată de politicieni şi de mass-media incultă, dornică de senzaţii tari şi sânge (şi ce poate fi mai atractiv pentru vulgul decerebrat decât sângele de medic?).

Ar fi fost şi pentru voi o lecţie: amară dar absolut necesară! Să nu vă mai faceţi iluzii că situaţia se va remedia. Această stare de lucruri realizată în 30 ani nu se poate remedia decât în alte zeci de ani şi doar de către o societate dispusă să facă nişte eforturi supraomeneşti pentru a recâştiga respectul, nu numai al doctorilor ci şi a altor minţi luminate. O societate educată se realizează într-un timp mult mai lung decat distrugerea ei. Şi nu ştiu câţi mai au puterea să lupte pentru asta, nu ştiu câţi din cei care vin vor mai rămâne în ţară”.

sursa digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *