Externe

CAZUL BREIVIK – Parchetul norvegian isi prezinta rechizitoriul in dosarul atentatului provocat de Anders Breivik

Procesului lui Anders Behring Breivik, judecat pentru uciderea a 77 de persoane anul trecut, intra astazi, 21 iunie, in linie dreapta, odata cu rechizitoriul extrem de asteptat al Parchetului care trebuie sa se pronunte pentru internarea psihiatrica sau pentru inchisoare, scrie AFP.

Pe fondul divergentelor dintre expertii in psihiatrie asupra sanatatii mintale a acuzatului, procurorii Svein Holden si Inga Bejer Engh trebuie sa ia pozitie in legatura cu responsabilitatea penala a lui Breivik si soarta ce ii va fi rezervata.

In actul oficial de acuzare redactat in martie, cei doi procurori s-au pronuntat pentru internarea psihiatrica, lasand, totusi, deschisa calea unei cereri pentru pedeapsa cu inchisoarea daca isi vor fi facut aparitia noi elemente in legatura cu sanatatea mintala a extremistului de dreapta.

Pozitia lor s-a bazat pe singura expertiza psihiatrica oficiala existenta la acea data, care concluzionase ca ucigasul sufera de ‘schizofrenie paranoida’, psihoza sinonima cu iresponsabilitatea penala. Posibilitate respinsa de Breivik care se considera responsabil din punct de vedere penal.

Acest diagnostic a fost insa contrazis ulterior de o contraexpertiza si de toti ceilalti psihiatri chemati sa de puna marturie la tribunalul din Oslo, inclusiv cei care l-au observat pe acuzat in detentie.

Daca este recunoscut iresponsabil din punct de vedere penal, Breivik risca internarea psihiatrica, posibil pe viata. Responsabil insa, el risca 21 de ani de inchisoare, pedeapsa ce ar putea fi prelungita atata vreme cat va fi considerat periculos.

Pentru a-l putea condamna la inchisoare, judecatorii trebuie sa fie convinsi dincolo de orice indoiala rezonabila ca este responsabil penal, fara sa se stie exact unde se afla limita respectiva.

Pledoaria Parchetului este cu atat mai importanta, cu cat va contribui sa accentueze ori sa estompeze aceasta indoiala, potrivit importantei pe care o acorda primei expertize oficiale.

La 22 iulie, Breivik a deschis focul asupra tinerilor social-democrati aflati intr-o tabara de vara pe Insula Utoeya, ucigand 69 de persoane, adolescenti in marea majoritate. In aceeasi zi el a facut sa explodeze o bomba in apropiere de sediul guvernului de la Oslo, omorand alte opt persoane. Verdictul este asteptat la 20 iulie sau 24 august.

Sursa: Agerpres