Opinie

Care parcări curate în Baia Mare? Să curgă amenzile!

În municipiul Baia Mare au apărut primii ghiocei, iar Poliţia Locală a decis că trebuie să apară şi primele amenzi de parcare. Ce dacă locurile amenajate drept parcări sunt pline de mormane de zăpadă depuse încă de anul trecut? Au apărut ghiocei, deci este primăvară, iar poliţiştii locali zburdă de la maşină la maşină cu chitanţierul. Să vină amenzile aşa cum vin primăvara păsările călătoare din ţările calde.

Poliţiştii locali îşi fac „datoria” şi aplică amenzi de circulaţie pe bandă rulantă dacă ai făcut „greşeala” să laşi maşina pe un loc pe care l-ai prins liber după ce te-ai plimbat de-ai ameţit ca să-l găseşti.

Şi mai grav este atunci când încalci legea nescrisă a taximetriştilor şi parchezi pe un loc dedicat lor. Nu contează că mai sunt alte trei spaţii goale şi probabilitatea să se ocupe toate de taximetre în cele 10 minute cât ai tu treabă este infimă, ai pornit scandalul.
Se ia un caz concret: duminică dimineaţă, ora 9.00, strada Victoriei din muncipiu, parcarea de lângă Biserica Sfânta Cruce. Parcarea taximetrelor curaţată, pe jumătate goală şi un credincios care are de lăsat la biserică un colac şi o sticlă de vin, treabă de maximum 10 minute. Probabil că i-a luat mai mult timp să caute un loc de parcare în zonă. Disperat de alergătură, acesta „riscă” să lase maşina în parcarea taximetriştilor, iar ce a urmat vă puteţi închipui.

Scenariul este simplu: taximetristul scandalizat dă telefon la „un prieten” de la Poliţia Locală, proces verbal şi citaţie să te prezinţi la ei la sediu de unde te vei întoarce cu un „premiu” de câteva sute de lei.

Întrebarea este una simplă: cine se face vinovat? Şoferul care a parcat preţ de câteva minute, ca un nesimţit, într-o parcare goală? A taximetriştilor care s-a scandalizat că li s-a ocupat  – temporar – un loc din parcarea dedicată lor? A Poliţiei  Locale că a făcut exces de zel? A Primăriei Municipiului Baia Mare că nu a reuşit să cureţe parcările de mormanele de zăpadă?  Care parcări curate în Baia Mare? Să curgă amenzile!

Încă de la primă zăpadă Poliţia Locală a distribuit în oraş fluturaşi cu avertizări de amenzi usturătoare în cazul în care băimărenii nu-şi curăţă trotuarele din faţa caselor. Poliţiştii locali sunt băieţi zdraveni, bine făcuţi, care ar fi fost mai eficienţi cu câte o lopată în mână, mai ales la salariile pe care le încaseată lunar. Beneficiul ar fi fost triplu: oraş curat, ei în formă maximă şi cu adevărat în serviciul comunităţii. Nici acum nu este târziu, mai ales că pot alege între lopată şi mătură!

Andrei B.

PS: Ne vedem sâmbătă seara în Centrul Vechi să vedem cum blochează taximetrele o bandă de circulaţie, iar Politia Locală şi  angajaţii  IPJ MM trec pe nepăsători fără să ia nicio măsură.
Foto: arhivă …cum arăta trotuarul şi Poliţia Locală avertiza băimărenii

 

2 Responses

  1. Foarte bine punctat. Felicitări pentru articol! Dar dacă ne gândim bine, ce alte atribuții are Poliția Locală, decât să aducă bani la bugetul local, bani pentru concerte, anotimpurile baimarene etc, aducătoare de voturi și urale în special din partea locuitorilor din Sud-Estul municipiului ( Hatvan).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *