Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) si Federatia Nationala a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) se declara „surprinse” de declaratiile CNAS cu privire la cardul de asigurat si sarcinile pe care Casa doreste sa le traseze medicilor de familie privind distribuirea si editarea datelor medicale de pe acestea.
Cardul de asigurat este proiectul CNAS, nu al medicilor de familie, si este un document de identificare care conform legii poate fi eliberat titularului doar de emitent (CNAS), argumenteaza cele doua organizatii intr-un comunicat de presa. Reprezentantii acestora sustin ca editarea datelor pe card este consumatoare de timp, reducand si mai mult timpul alocat consultatiei medicale, activitatii medicale efective, in detrimentul pacientului.
In plus, apreciaza sursa citata, editarea datelor este inutila, in contextul lansarii Dosarului Electronic al Pacientului incepand cu 24 ianuarie 2014, conform calendarului declarat Comisiei Europene in cadrul proiectului DEP finantat din fonduri europene.
SNMF si FNPMF mai spun ca acordul privind donarea de organe este continut deja, conform legii, in Registrul national al donatorilor de organe, tesuturi si celule, gestionat de Ministerul Sanatatii si Agentia Nationala de Transplant, iar grupa sanguina si RH nu sunt cautate pe card in cazul unei transfuzii, chiar intr-o situatie de urgenta, de un medic responsabil fata de pacientul sau. Mai mult, pacientul va trebui sa plateasca efectuarea grupei sanguine si declaratia notariala privind donarea, acestea nefiind acoperite de asigurare.
Referitor la cititoarele de card, reprezentantii celor doua organizatii afirma ca nu pot fi cumparate de medicii de familie, acestea fiind de asemenea incluse in proiectul CNAS. Cititoarele de carduri compatibile si contractele de mentenanta pentru acestea trebuie cumparate de CNAS, printr-o licitatie nationala, transparenta, urmand sa fie date in folosinta medicilor de familie printr-un contract de comodat.
In calitate de reprezentanti ai medicilor de familie din Romania, SNMF si FNPMF asigura institutiile statului ca medicii de familie sunt primii care inteleg necesitatea informatizarii in sistemul de sanatate romanesc, considera benefica aparitia cardului de asigurat si il vor utiliza cu mare incredere, dar medicul, considera cele doua organizatii, trebuie sa ramana medic si nu are ce cauta ca intermediar in relatia dintre asigurator si asiguratul sau.
Sursa: Agerpres