112

Captură de peste 28 de tone de articole pirotehnice, în acţiunea “Foc de artificii” – VIDEO

De la declanşarea acţiunii naţionale “FOC DE ARTIFICII”, Poliţia Română a desfăşurat mii de acţiuni de verificare a legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice, ridicând, în urma neregulilor depistate, peste 28 de tone de produse, în valoare de aproape 1.200.000 de lei.

Numai în cursul acţiunilor din ultimele 3 zile, poliţiştii au indisponibilizat 8.900 de kilograme de articole pirotehnice.

În perioada 19 noiembrie – 30 decembrie a.c., poliţiştii din toată ţara, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a Poliţiei Române, au organizat 3.469 de acţiuni şi controale în complexe, pieţe şi alte obiective şi au verificat activitatea a 1.198 de persoane fizice şi juridice, autorizate să deruleze operaţiuni cu articole pirotehnice.

În urma activităţilor, poliţiştii au constatat 1.016 infracţiuni şi au depistat 1.012 persoane fizice şi juridice neautorizate, faţă de 1.020 de persoane fiind efectuate cercetări în cauze penale.

Totodată, au fost confiscate 28.453 de kilograme de articole pirotehnice (din categoriile F1, F2, F3 şi F4), în valoare de peste 1.190.000 de lei şi au fost retrase 8 autorizaţii de comercializare, fiind aplicate şi 239 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 225.000 de lei.

Pentru protejarea copiilor şi tinerilor cu privire la implicarea în eventuale evenimente cu articole pirotehnice, poliţiştii au desfăşurat 2.487 de activităţi de informare în şcolile din ţară.

* * *

Numai în ultimele 3 zile, poliţiştii au organizat 459 de controale în complexe şi pieţe şi au controlat 174 de persoane fizice şi juridice autorizate să opereze cu articole pirotehnice. Alte 281 au fost descoperite fără autorizaţie. Au fost întocmite dosare penale pentru 283 de infracţiuni constatate, fiind cercetate 263 de persoane, iar pentru alte nereguli, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 21.000 de lei.

Valoarea celor 8.900 de kilograme de produse pirotehnice, ridicate în aceste zile, se ridică la 272.500 de lei.

*

La data de 28 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Gorj au efectuat 3 percheziţii domiciliare pe teritoriul judeţului, la locuinţele unor persoane cercetate pentru infracţiuni la regimul articolelor pirotehnice. Au fost ridicate 1.393 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, P1 şi P2, deţinute fără drept în vederea comercializării.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicată.

*

În Bucureşti, controalele din ultimele două săptămâni, organizate în colaborare cu jandarmi, s-au concretizat în depistarea, în mod repetat, a unor persoane care vindeau ilegal articole pirotehnice.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

La data de 29 decembrie a.c., au fost puse în executare 11 mandate de percheziţie, iar în urma acţiunii au fost indisponibilizate aproximativ 3.000 de kilograme de articole pirotehnice, faţă de 39 de persoane fiind efectuate cercetări, privind săvârşirea infracţiunii de operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *