Invatamant

Când vor primi elevii borcanele cu miere din cadrul programului ”Mierea în școli”

Aproximativ 1,4 milioane de copii vor primi câte un borcan cu miere din producția internă, începând cu 1 ianuarie 2019, în cadrul unui program intitulat ”Mierea în școli”, anunță Ministerul Agriculturii.

“Programul ‘Mierea în şcoli’ este lege deja, dar mai trebuie făcute câteva amendamente. Ea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019, odată cu noul buget. Este vorba de o alocare de 16 milioane de euro anual.

Acel borcan de 350 de grame de miere polifloră din producţie românească internă va merge către 1,4 milioane de copii, care vor avea astfel acces la miere.

Vă mărturisesc că am văzut în teritoriu copii care, poate, nu au gustat niciodată şi aici toţi suntem datori să facem ceva, pentru că acel borcan de miere nu este numai al lui, ci al familiei. Imaginaţi-vă ce se întâmplă astăzi în România din punct de vedere al sănătăţii: zeci de kilograme de zahăr se consumă în România şi doar zeci de grame consum de miere. Cred că trebuie să schimbam această paradigmă, să mergem cu programe de informare şi programe care să stimuleze consumul”, a susţinut Daniel Botănoiu, citat de agerpres.ro.

Acesta a precizat că se lucrează în prezent la introducerea unui sistem de holograme pe borcanele de miere pentru a dovedi calitatea şi trasabilitatea produselor româneşti, la fel ca în cazul vinurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *