112

Campania de prevenire a accidentelor rutiere, la Secţia 3 Poliţie Rurală Fărcaşa

Pentru că îşi doresc mai multă siguranţă pe drumurile publice, mai puţine accidente, mai multă responsabilitate din partea celor care se află la volanul autovehiculelor, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii au continuat activităţile în cadrul campaniei de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză, de această dată cu sprijinul Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa.


Mesajul adresat şoferilor care au fost opriţi joi, 15 noiembrie, de poliţişti pe DJ108A, pe raza localităţilor Fărcaşa şi Ardusat, a fost legat de conştientizarea riscurilor pe care le implică viteza excesivă pentru toţi participanţii la trafic.

Nerespectarea regimului legal de viteză şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă principalele cauze ale producerii accidentelor de circulaţie grave pe raza judeţului. Dacă pietonii sunt neputincioşi în faţa unui autoturism condus cu viteză, riscurile sunt majore şi pentru conducătorul auto sau pasagerii care se află într-un autoturism ce rulează cu viteză. Dincolo de sfaturile oferite de poliţişti, fiecare şofer stabileşte limitele vitezometrului!

O parte din mesajele privind siguranţa pe drumurile publice au fost colantate pe autoturisme şi vor ajunge astfel şi la cunoştinţa participanţilor la trafic care nu s-au întâlnit azi cu poliţiştii, prin bunăvoinţa conducătorilor auto care au ales să se implice activ în campanie şi au lipit autocolantele oferite de poliţişti cu mesajul „Te grăbeşti? Uite noul tău bolid!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *