Desi la nivel central, cel putin declarativ si deocamdata, UDMR este in opozitie, filialelor din teritoriu li s-a dat “mana libera” sa faca orice alianta considera ca le-ar sluji mai bine intereselor proprii. Astfel, in Maramures, “in virtutea relatiilor traditionale cu PNL”, cei doi consilieri judeteni UDMR au aderat la grupul USL. Oficial, decizia UDMR Maramures de aderare la grupul USL din Consiliul Judetean a fost luata “pentru ca regulamentul prevede ca un grup sa fie constituit din trei consilieri judeteni”. In fapt, cei doi reprezentanti ai organizatiei etnicilor maghiari aveau si alte optiuni: fie puteau sa ramana independenti – in afara oricarui grup politic -, fie sa adere la un alt grup de consilieri din opozitie, asa cum se afla la nivel national uniunea politica din care fac parte.
Ce castiga UDMR Maramures din “alipirea” la actuala putere politica? Aparent, nimic, sustin liderii PNL si PSD din judet. “Chiar daca au aderat la grupul nostru din Consiliul Judetean, nu inseamna ca vor participa la, de exemplu, impartirea functiilor in institutiile deconcentrate. Este exclus asa ceva! Au fost acceptati in virtutea bunei colaborari a lor cu liberalii”, a explicat presedintele PSD Maramures, Mircea Ursache.
UDMR este reprezentat in forul administrativ al judetului de Gyongyike Bondi si Mihai Stefan Kokenyesdi.
Liderul liberalilor maramureseni, Radu Stef, a intarit faptul ca “aceasta decizie (n.r., de aderare a consilierilor judeteni UDMR la grupul USL, al carui lider a fost desemnat liberalul Marinel Kovacs) respecta o traditie indelungata a colaborarii noastre cu UDMR. Si cand ei erau in Guvern si noi in Opozitie, in Maramures UDMR a fost partenerul nostru, nu al PDL”.
In realitate, “prietenia” politica dintre PNL si UDMR s-a concretizat inca dinaintea alegerilor locale, cand liderul UDMR, Istvan Ludescher, a anuntat ca uniunea pe care o reprezinta nu isi va desemna candidat pentru functia de primar in municipiul Baia Mare si il va sustine pe candidatul USL, Catalin Chereches, creditat cu cele mai mari sanse de castig.
“Sustinerea” ii va aduce lui Istvan Ludescher un post de viceprimar in municipiul resedinta de judet, post pe care altfel nu l-ar fi obtinut – in urma voturilor baimarenilor UDMR obtinand doar doua locuri de consilier local. In plus, e posibil ca, prin sustinerea USL in Maramures, UDMR sa prelungeasca si mandatele lui Arpad Virag (la sefia Inspectoratului de Stat in Constructii), Iuliu Szekely (la conducerea Sistemului de Gospodarire a Apelor). De asemenea, la nivel judetean, UDMR mai detine functii de adjuncti in Directia Silvica, Inspectoratul Scolar Judetean si Directia Judeteana pentru Sport si Tineret.
Sursa: Catalin Vischi