Sport

BOX – Floyd Mayweather l-a invins pe Manny Pacquiao in “Meciul secolului”

Floyd Mayweather l-a invins la puncte pe Manny Pacquiao, duminica dimineata, la MGM Grand Arena din Las Vegas, intr-un meci la categoria supermijlocie. Floyd Mayweather, in varsta de 37 de ani, este neinvins acum in 48 de meciuri, iar Manny Pacquiao, in varsta de 36 de ani, are 57 de victorii si sase infrangeri in 65 de partide.

Mayweather detine centurile WBC si WBA la categoria semimijlocie, iar acum va avea si centura WBO, care era detinuta de Pacquiao.

Meciul a fost arbitrat de americanul Kenny Bayless, care a fost platit cu suma de 25.000 de dolari. Arbitri-judecatori au fost Bert Clements, Dave Moretti si Glenn Feldman si fiecare au primit cate 20.000 de dolari.

Cei trei arbitri-judecatori i-au acordat victoria lui Mayweather in unanimitate: 118-110, 116-112 si 116-112.

Potrivit analistilor, “meciul secolului” va fi cel mai de succes eveniment sportiv din istorie. Impactul financiar total este imposibil de anticipat, la cele 500 de milioane de dolari (456 de milioane de euro) asteptate din bilete, publicitate, drepturi TV, merchandising, adaugandu-se veniturile ce vor fi aduse orasului Las Vagas, caselor de pariuri etc.

“Meciul secolului” in cifre

Meciul de box Floyd Mayweather – Manny Pacquiao va beneficia de cea mai mare bursa din istorie, 300 de milioane de dolari (274 de milioane de euro), care va fi impartita in proportie de 60 la suta pentru Mayweather (180 de milioane de dolari – 164 de milioane de euro) si restul pentru Pacquiao (120 de milioane de dolari – 109 milioane de euro).

Cu cele 180 de milioane de dolari pe care le va primi, Mayweather va deveni, potrivit Forbes, sportivul cu cele mai mari castiguri intr-un an, depasindu-l pe Tiger Woods, care in 2009 a obtinut 112 milioane de euro.

MGM Grand Arena din Las Vegas, sala care a gazduit meciul, a pus la dispozitie 16.500 de locuri, insa doar 500 de bilete au fost scoase la vanzare, online, epuizandu-se in mai putin de un minut.

Biletele au costat intre 1.500 de dolari (1.370 de euro) si 7.500 de dolari (6.800 de euro). Celelalte bilete, inclusiv cele de 10.000 de dolari, indisponibile publicului larg, au fost distribuite pe alte canale, organizatorii estimand venituri de 74 de milioane de dolari (67 de milioane de euro) din vanzarea tichetelor, cu 14 milioane de dolari mai mult decat la ultima editie a Super Bowl. Pe site-urile specializate, un bilet s-a vandut si cu 141.575 dolari (129.500 euro).

Se estimeaza venituri de 300 de milioane de dolari din transmiterea meciului in sistem Pay Per View in SUA, Canada si Puerto Rico. Evenimentul ar putea ajunge in 3 milioane de locuinte numai in SUA, mai mult decat la meciul Mayweahter-De la Hoya din 2007, care a fost vizionat in 2,5 milioane de gospodarii.

Producatorul mexican de bere Cervecería Cuauhtémoc Moctezuma a platit 5,6 milioane de dolari (5,12 milioane de euro) pentru ca marca sa, Tecate, sa apara pe ringul luptei. Tecate a castigat licitatia oferind cu 400.000 de dolari mai mult decat rivala Corona.

Centura ce a fost decernata invingatorului este fabricata din piele, contine aur, argint si 3.017 pietre pretioase, fiind realizata de 20 de artizani mexicani, care au lucrat la ea mai multe saptamani. Pe centura sunt reproduse steagurile celor 167 de tari afiliate WBC si chipurile lui Pacquiao, Mayweather, Mohamed Alí si José Sulaimán.

Extravagantele lui Mayweather sunt numeroase. Dieta de 4.000 de euro pe zi, stiloul din aur de 18 carate, in valoare de 4.000 de euro, pentru semnarea contractului, cele trei protectii bucale de 25.000 de dolari (23.000 de euro) fiecare sunt doar cateva dintre ele. Acestea din urma sunt realizate cu foite de aur, cu diamante si cu bancnote de 100 de dolari.

Pentru acest eveniment, jurnalisti din intreaga lume au solicitat peste 15.000 de acreditari. Prin comparatie, la ultima editie a Jocurilor Olimpice au fost prezenti 10.000 de ziaristi.

Ce spun Mayweather si Pacquiao despre Meciul secolului

Floyd Mayweather a declarat ca duelul sau cu filipinezul Manny Pacquiao este “meciul secolului” si o confruntare pe care lumea nu trebuie sa o rateze.
“A fost «un drum lung», dar am ajuns in acest punct. 2 mai, meciul secolului. Este cel mai bun impotriva celui mai bun, iar Pacquiao este unul dintre cei mai buni boxeri ai acestei ere. Este un meci pe care lumea nu trebuie sa il rateze, o confruntare incredibila. Meci plin de actiune. Ma dedic total, ma antrenez mult, imi fortez limitele, pentru ca nu mi-am dorit niciodata atat de mult sa castig un meci. Si sunt sigur ca si Manny isi forteaza limitele, pentru ca si el isi doreste la fel de mult victoria”, a spus Mayweather, informeaza Daily Mail.

La randul sau, Manny Pacquiao a afirmat ca spera sa ii faca fericiti pe fani la 2 mai: “Cred ca pentru voi, fanii boxului, este ceea ce asteptati de cinci ani. Meciul va avea loc si stiu ca sunteti foarte entuziasmati. Ne vom antrena amandoi foarte bine pentru acest meci si vom face tot ce vom putea in 2 mai pentru a va face fericiti”.

Floyd Mayweather, huiduit la cantarul oficial de dinaintea meciului cu Pacquaio

Pugilistul american Floyd Mayweather a fost huiduit de spectatorii prezenti la MGM Grand Arena din Las Vegas, vineri, la cantarul oficial, in timp ce adversarul sau de la meciul de duminica dimineata, filipinezul Manny Pacquaio, a fost aclamat de fani.

Floyd Mayweather a cantarit 66,2 kilograme, iar Manny Pacquiao are 65,77 kilograme.

La cantarul oficial au fost prezenti circa 11.500 de spectatori.

Sursa: Mediafax