„Oricine poate fi afectat. Vă simțiți obosit și fără chef în acest început de toamnă? Ați putea avea depresie afectivă sezonieră. Venirea sezonului rece a dus deja la dublarea afecţiunilor neuropsihice cu răspuns somatic și a tentativelor de suicid care ajung la urgenţe”, spune medicul Tudor Ciuhodaru.
Este vorba despre „astenia de toamnă”, afecțiune care pare să facă ravagii în ultimii ani.
Ce trebuie să știți despre ,,astenia de toamnă”:
1. Această afecțiune este recunoscută oficial din 1980.
2. Poate apărea la fiecare schimbare de anotimp (dar de obicei toamna și iarna).
3. Oricine poate fi afectat.
4. E legată de stresul adaptativ determinat de scăderea duratei zilei și lipsa luminii solare.
5. Sunt persoane predispose/sensibile la aceaste stari de disconfort fizic și psihic asociat cu schimbarea de anotimp.
6. Cei mai mulţi pacienţi prezintă așa numita ,,astenie de toamnă” cu tot cortegiul ei de simptome neplacute: oboseală, lipsa puterii de concentrare, melancolie, nervozitate, insomnie, palpitaţii, cefalee, vertij, apatie, lipsa formei fizice.
7. Oboseala extremă ,,sfârşeala” apare după eforturi minime fizice sau mentale şi se asociază cu cefalee, sentimentul unei instabilităţi generale şi lipsa capacităţii de relaxare
8. Adesea observăm fenomene de tip ipohondrie, anhedonie (lipsa de plăcere pentru a face orice) asociate depresiei şi anxietăţii.
9. Tulburările de somn sunt frecvente, asociind somnolenţa de peste zi cu tendinţa de odihnă prelngită, cu dificultăţi de a adormi sau treziri peste noapte.
10. Mai mult, manifestările asteniei nu se limiteză numai la senzatii subiective, ci se pot aparea scaderi ale tensiunii arteriale, tulburari de echilibru sau tulburari de ritm cardiac.
Rețineți:
1. !!! Sub aceasta simptomatologie se pot ascunde si alte cauze si de aceea este bine sa fiti evaluati corespunzator de catre un medic pentru a nu omite un alt diagnostic.
2. În cazul formelor severe, decompensarea nevrozelor şi a depresiilor, duce la numeroase tentative suicidare, ce ating un vârf în această perioadă.
3. Toate acestea se datorează efortului adaptativ al organismului la variatiile de temperatură, ritm nictemeral, umiditate ce survin pe fondul carenţelor de vitamine si oligoelemente având drept consecinţă scăderea imunităţii şi cresterea susceptibilităţii emoţionale.
4. De aceea pentru a evita debutul sau agravarea acestei grupe de afetiuni recomandăm planificarea corespunzătoare a programului, cu respectarea orelor de somn şi evitarea suprasolicitării datorate stimulentelor nervoase, substanţelor psihoactive sau situaţiilor conflictuale precum şi petrecerea a cât mai mult timp în aer liber, multă mişcare, sport sau măcar simple plimbări.
5. La primele semne de boală mergeţi la medicul de familie, nu faceţi tratamente ,,după ureche“ şi nu neglijaţi sau ascundeţi problemele de sănătate pentru că aceste afecţiuni sunt tratabile dacă sunt diagnosticate precoce.
Important. Răspunsul afirmativ la toate aceste întrebări poate indica o depresie sezonieră:
1. Obosiți mai ușor și mai des odată cu schimbarea anotimpului?
2. Vă treziți odihnit dimineața?
3. S-a prelungit perioada de somn?
4. Apar dificultăți de concentrare?
5. A diminuat interesul pentru pentru viața socială, pentru propria persoană?
6. A crescut apetitul?
7. A crescut preferința pentru dulciuri?
8. Ați crescut în greutate?
Comments 1