Afaceri - Economic

BILANT – La un an de la implementarea programului „Radarul padurilor”, transporturile ilegale de material lemnos din padurile statului au scazut cu peste 60%, in Maramures

In 8 octombrie 2015 s-a implinit un an de la implementarea programului „wood-tracking” la nivel national si, implicit, in Maramures. Este vorba despre o tehnologie care prevede inscrierea in sistemul informatic SUMAL a datelor fiecarui transport de lemn, urmarit astfel, in timp real pana la beneficiarul final. Se pare ca aplicarea acestui program da roade, pentru ca, dupa cum spun cei ce lucreaza in domeniul silvic, transporturile ilegale de masa lemnoasa au scazut la mai mult de jumatate.

„Dupa un an de zile putem face un mic bilant in ceea ce inseamna cifrele transportului de masa lemnoasa in ceea ce inseamna controlul circulatiei materialelor lemnoase si asa mai departe. Intr-adevar asa cum ne gandeam si noi ca si silvici si estimam, impactul pe care il va avea wood-trackingul asupra transportului de masa lemnoasa, putem spune cu certitudine ca in ceea ce inseamna fondul forestier administrat de Directia Silvica Maramures in judetul Maramures s-a diminuat procentul de transport ilegal cu 67%”, a declarat Mihai Lesan, purtatorul de cuvant al Directiei Silvice Maramures.

Silvicultorii spun ca acest program ii ajuta sa monitorizeze transporturile de masa lemnoasa dar, din pacate, nu in totalitate. Din cele peste 260.000 de hectare de padure din judet, doar 160.000 sunt administrate de Directia Silvica Maramures si taierile, dar si transporturile sunt controlate foarte strict.

„E greu asa sa va dam un numar precis de transporturi pentru ca sunt active undeva la 400 de firme, de agenti economici specializati in judetul Maramures, fiecare masina de lemn poate sa fie lemn de foc sau lemn de lucru, cuantifica de la trei metri cubi pana la 35 de metri cubi. E greu sa avem o asemenea cifra. Va pot spune ca in ceea ce inseamna actiunile intreprinse, mai nou coroborat si cu noul Cod Silvic, impreuna cu Politia, cu Jandarmeria si mai nou infiintata Garda Forestiera, s-au facut in total, pe anul de implementare a Radarului Padurilor, 959 de actiuni”, a mai precizat Mihai Lesan.

Sistemul „wood-tracking” elibereaza pentru fiecare transport de masa lemnoasa un cod unic care trebuie inscris in avizul de insotire. La un eventual control, daca nu este prezentat avizul de insotire cu cod unic, masa lemnoasa transportata se confisca. Chiar daca transportul nu este verificat, in momentul predarii marfii la depozit, beneficiarul trebuie sa acceseze de asemenea sistemul pentru a se verifica daca transportul prezinta un aviz valabil si nu cumpara lemn provenit din taieri ilegale.

Sursa: Ana Pop