112

Bătăile şi umilinţele în rândul minorilor au devenit un fenomen. Un copil este pus să se roage în genunchi, apoi aruncat într-un șant – Imagini video cu impact emoţional

Pe reţele de socializare apar tot mai frecvent imagini cu bătăi, umilinţe, agresiuni, în rândul minorilor. Doar aseară, pe o stradă din Baia Mare, un adolescent a fost bătut.

De data aceasta pe reţelele de socializare au apărut imagini cu un băiat de 10-11 ani umilit și agresat de alți copii pe o stradă din Săvinești, județul Neamț. În imagini se observă cum minorul abuzat este pus în genunchi, să se roage, apoi forţat să sărute mâna agresorului, după care acesta din urmă îl împinge şi îl trânteşte la pământ.

Reprezentanţii DGASPC Neamţ au precizat că au sesizat deja Poliţia.

“Considerăm că ceea ce se prezintă în aceste imagini reprezintă un abuz asupra unui copil, motiv pentru care specialiştii din cadrul Serviciului pentru Copilul Maltratat au demarat procedurile legale, în conformitate cu atribuţiile ce le revin, pentru a putea interveni în soluţionarea situaţiei menţionate mai sus. Colegii vor colabora cu reprezentanţii Primăriei Săvineşti, precum şi cu Poliţia, în vederea identificării minorilor şi a familiilor acestora şi, în funcţie de datele care vor reieşi din verificările specifice, vor fi luate măsurile care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamţ, Magda Vasilache.

Atenţie, imagini cu efect emoţional!

Video #REVOLTĂTORIn #Romania, 1 din 3 copii este #umilit sau #hartuit!!!„Sunt curios de ce mă #agresează, care este rostul? Nu-mi place ce-mi fac şi nici ce le fac altor copii.' „Oamenii diferiți nu ar trebui să fie #criticați. Nu este vina lor. Dacă cineva râde de tine pe seama asta, nu lăsa să te #deranjeze',

Publicată de Arnautu Dan Cristi pe Luni, 4 februarie 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *