Comunitate

Bani pentru reabilitarea podețelor din Strâmtura ! 2,9 milioane de lei alocați comunei

Un proiect în valoare de peste aproape 2,9 milioane de lei a fost semnat pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), în comuna Strâmtura, în cadrul ședinței de Consiliu Local la care a fost prezent și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Obiectul contractului îl constituie alocarea unei finanțări din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), în sumă totală de 2.846.581,20 lei pentru realizarea obiectivului de investiții ”Realizare și reabilitare podețe în comuna Strâmtura, județul Maramureș. Contractul a fost semnat în baza Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene nr. 3680/2017 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea Programului național de dezvoltare locală, pentru județul Maramureș, în perioada 2017 – 2020, cu modificările și completările ulterioare. Valoarea totală a investiției este de 2.998.306,20 lei, iar cheltuielile aferente contribuției de la bugetul de stat sunt cele prevăzute în O.U.G. nr. 28/2013, aprobată prin Legea 89/2015 și în Normele Metodologice. Pe lângă acest proiect care a fost deja semnat, în Strâmtura se așteaptă finanțarea a încă două proiecte care au fost deja aprobate pe PNDL, etapa a doua.

Ioan Pasere, primar Strâmtura: ”Așteptăm semnarea a încă două proiecte în sumă totală de aproape 11,5 milioane de lei”

Primarul comunei Strâmtura, Ioan Pasere a declarat că, la nivelul comunității, alte două proiecte au fost aprobate pe PNDL, respectiv extindere canalizare în Strâmtura, Slătioara și Glod (proiect de 9,2 milioane de lei) și construirea unei grădinițe cu program prelungit, cu o finanțare de aproximativ 2,2 milioane de lei. ”Așteptăm să semnăm finanțarea și pentru aceste proiecte aprobate deja pe Programul Național de Dezvoltare Locală de către Ministerul Dezvoltării Regionale, pentru a putea demara procedurile de licitație, iar în primăvară,  executanți serioși să se apuce de treabă. Ne-am bucurat să îl avem în mijlocul nostru pe președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, pe care l-am rugat să vină cât mai des la Strâmtura cu astfel de vești bune și cu contracte de finanțare care permit dezovoltarea comunității. Prezența sa în ședința Consiliului Local din Strâmtura a fost una de bun-augur, pentru că am arătat încă o dată, aleșilor locali, că haina politică trebuie lăsate deoparte când în joc sunt interesele comunității”, a declarat primarul comunei Strâmtura, Ioan Pasere.

Gabriel Zetea: ”Sumele aprobate de MDRAPFE pentru Dragomirești în anul 2017 depășesc 12 milioane de lei”

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că Valea Izei reprezintă, în mandatul 2016 – 2020, una dintre zonele prioritare ale Maramureșului. ”Am reușit să discut cu consilierii locali din Strâmtura și cu primarul Ioan Pasere, atât proiectele de dezvoltare locală, cât și proiectele județene pe care le demarează Consiliul Județean. Reabilitarea drumului județean pe Valea Izei între Bârsana și Săcel, un proiect în valoare de 116 milioane de lei a fost principalul subiect abordat la ședința Consiliului Local din Strâmtura  și mă bucur că am reușit să abordăm corelarea lucrărilor de infrastructură locală edilitară cu lucrările pe care le va demara Consiliul Județean, în primăvara viitoare. Am prezentat și intenția Ministerului Economiei și a ministrului Gheorghe Șimon pentru proiectul privind prelungirea magistralei de gaz dinspre Sighet, pe Valea Izei, până în Borșa, și am văzut entuziasmul cu care consilierii locali au primit acest proiect. Am vorbit și despre finanțările efectuate în acest an pentru acumularea de la Runcu și termenele asumate de Administrația Bazinală Someș-Tisa. Am discutat, în cadrul ședinței, despre finanțarea unor aducțiuni de apă necesare pentru a completa deficitul de apă curentă de pe Valea Izei. Strâmtura a fost și în mandatele trecute, sub conducerea destoinicului primar Ioan Pasere, una dintre comunitățile harnice ale județului Maramureș și, având în vedere proiectele depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, administrația locală demonstrează continuitate”, a conchis șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *