Furtuna care a lovit Municipiul Baia Mare în după amiaza zilei de 17 septembrie a pus la pământ acoperişuri de blocuri, a doborât copaci şi a blocat drumuri. Din fericire au fost înregistrate doar pagube materiale, însă valoarea acestora este deo0camdata în curs de stabilire. Autorităţile locale au luat imediat primele măsuri astfel că de îndată de vremea a permis acest lucru au fost demarate intervenţiile vizând deblocarea drumurilor.
„În urma furtunii din această după-amiază am demarat intervențiile pentru eliberarea drumurilor blocate, dar și pe parcursul întregii zile de mâine se va interveni pentru degajarea molozului, resturilor vegetale și salubrizarea întregului oraș. Le mulțumim cetățenilor care au dat dovada de responsabilitate și au venit în sprijinul nostru. Le mulțumim colegilor de la Instituția Prefectului, ISU, Poliția Locală, Serviciul Public Ambient Urban, Drusal și AMISA pentru mobilizare” a aratat primarul muncipiului Baia Mare a mai arătat Cătălin Cherecheş.
Edilul a mai arătat că în cel mai scurt timp posibil cei care au avut de suferit din cauza furtunii vor putea să -şi depună dosarele cu daunele suferite, astfel încât să se poate efectua o evaluare completă a pagubelor, care să permită sprijinirea celor afectaţi.
„În regim de urgență vom convoca Consiliul Local după evaluarea pagubelor pentru a veni în sprijinul celor care au suferit daune. În acest sens, începând de mâine 18.09.2017, ora 08.00, la parterul Primăriei Baia Mare, vom organiza un ghișeu dedicat cetățenilor care își vor depune dosarele cu daunele suferite.
Având în vedere situația mai gravă a clădirii Școlii nr.18 de pe Aleea Filaturii, am decis împreuna cu Direcțiunea și Inspectoratul Școlar Județean suspendarea cursurilor pentru mâine, 18.09.2017, urmând ca în termen de 24 de ore să remediem situația și elevii să își poată desfășura cursurile începând de marți,19.09.2017 în totală siguranță „a mai arătat Cătălin Cherecheş.