Actualitate

Baia Mare, gazda celui mai ambițios eveniment de tineret din România – foto

 

Summitul Tinerilor este cel mai amplu eveniment al mișcării de tineret din România. În contextul celor 11 obiective europene rezultate în urma procesului de Dialog Structurat cu Tinerii, ediția 2018, „Construiește Europa generației tale!” a urmărit întărirea participării tinerilor și a organizațiilor de/pentru tineret din România în influențarea evoluției Uniunii Europene. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 7 – 11 noiembrie, la Baia Mare – Capitala Tineretului din România 2018 – 2019.

Deschiderea oficială a avut la Teatrul Municipal Baia Mare, unde au fost prezenți peste 400 de tineri, dar și reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Ministerului Afacerilor Externe, Primăriei Municipiului Baia Mare, Consiliului Județean Maramureș, Băncii Comerciale Române, Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, Federației Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș și reprezentanții Guvernanței programului Capitala Tineretului din România.

Vlad Dumitrescu, reprezentantul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile a prezentat participanților rezultate parțiale ale analizei de impact pentru Baia Mare – Capitala Tineretului din România. Cu alte cuvinte, Vlad a pus în discuție întrebarea „De ce facem ceea ce facem?”.

După deschiderea oficială, evenimentul a continuat cu sesiunea plenară “Crossing Borderlines. The Role of Youth in Eastern Europe”, în cadrul căreia tineri lideri din diverse țări din Europa de Est și reprezentanți ai foste sau actuale Capitale Naționale de Tineret, au împărtășit cu participanții sfaturi, pe care ei le-au aplicat și încurajări privind implicarea tinerilor ca factor esențial în construirea Europei generației noastre.

Tot în prima zi a evenimentului s-au desfășurat 26 de ateliere care au oferit participanților contextul de învățare și dezbatere. Învățământ de calitate și calificări, Voluntariat – primul pas în călătoria eroului, O Europă verde și sustenabilă, Tinerii, agenții unei Europe durabile sau Migrația – de voie sau de nevoie? sunt doar câteva dintre temele atelierelor.

A doua zi din cadrul Summitului Tinerilor a început cu încă 13 ateliere, urmate de trei sesiuni plenare, după cum urmează:

1. Dialog with european youth leaders: Kristen Aigro, reprezentant al European Youth Forum, cu care tinerii cu discutat despre perspectiva mișcării de tineret europene asupra alegerilor europarlamentare și Summitul UE ce se va desfășura în Sibiu.

2. Youth strategic role: Preparing the future of innovation and entreprenurship – antreprenoriatul și inovarea reprezintă două direcții de dezvoltare în orice stat european, în cadrul căreia am căutat să înțelegem de ce în România acestea nu sunt populare și care ar fi modalitățile prin care am putem crește popularitatea acestora în rândul tinerilor alături de tineri care au reușit: Alex Govoreanu (Chief Play Officer Questo), Razvan Crișan (co-fondator M60), Lucian Bădilă (co-fondator Five To Go), Andreea Mic (președinte Rotaract Maramureș), Andrei Mihai Crăciun (Oficiul de Inovare, Transfer Tehnologic și Proprietate Intelectuală, Universitatea de Vest din Timișoara) și Cătălin Lupoaie (Public Affairs Manager BCR – moderator).

3. Un basm devenit realitate: Tinerețe fără locuri de muncă și viață fără de perspective – Dragoș Pătraru.
Ziua de sâmbătă a început la Casa Tineretului din Baia Mare cu lansarea în România a Corpului European pentru Solidaritate, o iniţiativă a Comisiei Europene care oferă tinerilor posibilitatea de a se redescoperi şi de a învăţa lucruri noi prin stagii de voluntariat.

navigate_before
navigate_next
Tot la Casa Tineretului din Baia Mare, a avut loc o dezbatere despre Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene. Reprezentanții Consiliului Tineretului din România, preşedintele Mihai Dragoş şi vicepreşedintele Patricia Couţi, i-au avut ca invitaţi pe ministrul Ioana Bran, pe secretarul de stat din MAE, Melania Gabriela Ciot şi pe subsecretarul de stat al MTS, Cristina Andronic, care au vorbit despre pregătirile pentru preluarea Preşedinţiei Consiliului UE, despre rolul şi importanţa tinerilor în acest proces şi despre priorităţile tematice ale României pentru Preşedinţia Consiliului UE referitoare la tineret. Tinerii au avut apoi posibilitatea de a dialoga cu invitaţii şi de a le adresa întrebări pe temele menţionate mai sus.
Ultima plenară din cadrul evenimentului a fost: „În dialog cu tinerii lideri politici la nivel național: cum stimulăm participarea tinerilor la alegerile europarlamentare și prezidențiale?”, în cadrul căreia participanții au avut ocazia să poarte un dialog cu tinerii lideri ai structurilor de tineret ale partidelor politice. Participarea tinerilor în viața politică a societății din România lasă de dorit.

Având în vedere faptul că în 2019 vor fi două momente electorale semnificative, am încercat să găsim soluțiile care ar putea conduce la creșterea participării tinerilor în aceste alegeri.

Sâmbătă seara, Sala Polivalentă „Lascăr Pană” a adunat tineri din toată ţara, care au venit să asiste la Gala Tineretului 2018. Gala Tineretului din România este un eveniment care își propune să recunoască meritele tuturor celor implicați în proiecte și inițiative cu și pentru tineri.

Premiile au fost înmânate de: ministrul tineretului și sportului, Ioana Bran, ministrul sănătății, Sorina Pintea, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, președintele Autorității Naționale a Funcționarilor Publici, Vasile Felix Cozma, secretarii de stat Oana Pintilie din partea Secretariatului General al Guvernului, Remus Munteanu, Cosmin Butuza, și subsecretarul de stat Cristina Andronic, împreună cu Reprezentantul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, Andrei Popescu, reprezentantul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile Vlad Dumitrescu, președintele Centrului de Resurse pentru Tineret Dacia din Republica Moldova, Ioan Babici și ultramaratonistul Polgar Levente.

Proiectele din cadrul programului Baia Mare – Capitala Tineretului din România 2018 – 2019 au fost premiate pe categorii astfel:
Învățare non-formală: Festival de Nonformal – Asociația pentru Dezvoltare prin Educație, Informare și Susținere – D.E.I.S – Premiul I;
Cultură: Festivalul de artă stradală urbană „Beyond The Wall” – Interact Club Baia Mare – Premiul II;
Incluziune socială: Conferința Internațională Vreau Acasă – Consiliul Tinerilor Instituționalizați – Premiul II;
Sănătate: Donează sânge, salvează vieți! – Asociația Rotaract Club TEAM Baia Mare – Premiul II;
Cel mai activ Centru de Tineret din cadrul DJST: Centrul de Tineret Baia Mare –
Premiul I.

Mai multe detalii despre Gala Tineretului din România găsiți aici: http://mts.ro/evenimente/gala-tineretului-din-romania-editia-a-v-a-a-avut-loc-la-baia-mare-capitala-tineretului-din-romania/
Comisia pentru Guvernanța titlului de Capitala Tineretului din România, alături de Primăria Municipiului Baia Mare și Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș, au anunțat sâmbătă, 10 noiembrie 2018, în cadrul Galei Tineretului din România, orașul câștigător în competiția Capitala Tineretului din România 2019-2020.
#rISeUP!, conceptul câștigător care a adus titlul la Iași, este bazat pe un buget consolidat estimat la aproximativ 500.000 de euro. Împreună cu titulatura de Capitala Tineretului din România, Iașiul va intra în posesia premiului în valoare de 50.000 de euro, oferit de Banca Comercială Română, co-inițiator al programului național Capitala Tineretului din România. Mandatul noii Capitale a Tineretului își va produce efectele în perioada 2 mai 2019 – 1 mai 2020.

Gala Tineretului din România este parte componentă a Programului Capitala Tineretului din România, împreună cu Summitul Tinerilor. Summitul Tinerilor s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Baia Mare, ANPCDEFP, Consiliul Județean Maramureș și AGERPRES.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *