Inspectorii scolari maramureseni se asteapta la un val de contestatii astazi, 9 iulie, avand in vedere notele mici obtinute de mii de candidati la bacalaureatul din sesiunea de vara. Reclamatiile in privinta rezultatelor obtinute se pot depune pana la ora 12.00 si vor fi solutionate in urmatoarele trei zile.
In judet, 51,13% dintre absolventii de clasa a XII-a nu au trecut examenul. In cazul in care dupa contestatii nu vor obtine note de trecere, ei vor fi obligati sa se inscrie intr-o noua sesiune de examinare pentru probele picate.
Potrivit regulamentului de examinare, pentru ca reevaluarea sa fie luata in considerare, dupa contestatii elevii trebuie sa ia cu cel putin 0,50 de puncte mai mult decat initial.
Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean au precizat ca rezultatele finale la sesiunea de vara a bacalaureatului 2012 vor fi afisate in data de 13 iulie.
Sursa: Gabriela Kuhajda