Comunitate

BAC – Aproape 4000 de candidati maramureseni, la prima proba a bacalaureatului (VIDEO)

Vezi VIDEO
Liceenii din clasele a XII-a si a XIII-a de anul acesta, dar si din anii anteriori, au trecut astazi, 11 iunie, prin prima proba – orala – a bacalaureatului, cea de limba si literatura romana. In Maramures, 3.961 de candidati sustin aceasta proba, care se va desfasura pe parcursul a trei zile.

Proba de astazi a inceput cu un decalaj de trei ore, din cauza ca unele sectii de votare au fost amenajate in unitatile de invatamant. Astfel, oficialii Ministerului Educatiei au decis ca proba de limba si literatura romana sustinuta in prima zi sa inceapa doar de la ora 12.

„Pentru aceasta proba s-au inscris 3.961 de candidati. Si la noi, ca si la alte unitati de invatamant din tara, au fost sectii de votare si pentru a nu se suprapune sau a nu se incurca reciproc s-a hotarat ca proba de astazi sa inceapa cu ora 12, iar de maine sa revina la normal, adica de la ora 9, asa cum prevede metodologia examenului de bacalaureat”, a explicat purtatorul de cuvant al ISJ Maramures, Pavel Filip.

Subiectele de la proba orala de limba si literatura romana nu le-au dat mari batai de cap candidatilor, cei mai multi dintre acestia marturisind ca acestea au fost destul de accesibile.

„Subiectele au fost foarte usoare, au fost chiar placute. Au fost accesibile pentru cei care au repetat. Nu e vorba neaparat de a invata teorie, ci de a fi natural. Punctul al doilea, ultimul, necesita exprimarea opiniei si trebuia sa stim sa ne organizam discursul si sa avem argumente pertinente”, a povestit Larisa Balas.

Unii candidatii care au trecut de proba de astazi au marturisit ca se gandesc deja cu emotie la proba scrisa de limba si literatura romana.

„La proba scrisa de limba si literatura romana cred ca va fi mai greu, pentru ca avem foarte mult de invatat si trebuie sa fim pregatiti. Mi se pare o idee buna sa fie supravegheate video salile de examen, pe mine nu m-au incomodat deloc astazi”, a marturisit Vlad Ilies.

Ministrul interimar al Educatiei, Liviu Marian Pop are mari asteptari de la examenul de bacalaureat din acest an. Oficialul de la centru a declarat ca se asteapta la un rezultat mai bun decat anul trecut, cand s-a inregistrat o promovabilitate de sub 50 %.

“Sunt convins ca elevii sunt mai pregatiti ca si anul trecut si in special cei care anul trecut au cazut examenul de bacalaureat si s-au inscris anul acesta, precum si cei din clasa a XII-a care nu s-au inscris intr-un numar foarte mare. Datele sunt undeva in jurul a 75-76 %, in ce priveste prezenta la examen”, a declarat Liviu Marian Pop.

Ministrul interimar al Educatiei a spus ca pentru acest examen, organizat in 621 de centre, s-au inscris 199.272 de candidati, dintre care 154.367 din promotia 2012 si 44.905 promotia anterioara.
Sursa: Gabriela Kuhajda, Camelia Tocaci