Comunitate

Avertizare Cod galben de frig. Află de când se instalează gerul

Avertizare Cod galben de frig transmisă de către Istituţia Prefectului Maramureş. Interval de valabilitate: 25 februarie, ora 03 – 01 martie, ora 10
Fenomene vizate: val de frig;
Zone afectate: toată țara;

Valul de frig va cuprinde treptat toată țara și va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an.
Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile și va fi ger dimineața și noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi și în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de rece.

Notă: din seara zilei de sâmbătă (24 februarie) și până duminică noapte (25/26 februarie), în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, în Muntenia, Oltenia, sudul Banatului și Dobrogea vor fi ninsori temporare, care în sud-vest vor deveni moderate cantitativ. Vântul va avea intensificări în medie cu 45…50 km/h în majoritatea zonelor, iar în partea de sud-est a teritoriului rafalele vor atinge local 55…65 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *