Autoritatile se pregatesc pentru sezonul rece . Dealtfel subiectul a fost discutat si in cadrul unei videoconferințe din data de 20 cu prefecții. In cadrul acesteia ministrul Afacerilor Interne a precizat că se impune să lfie luate măsuri, la nivelul fiecărui județ, dar și la nivel central, pentru a diminua efectele sezonului rece și pentru a gestiona adecvat situațiile de urgență care pot să apară. De asemenea, le-a spus prefecților să se asigure că autoritățile locale (consiliile județene și primăriile) au stocuri de materiale antiderapante, au contracte pentru deszăpezire sau utilaje pe care să le folosească la nevoie
” Până la intrarea în funcțiune a sistemului de avertizare a populației RO ALERT, rog autoritățile locale să acorde maximă atenție avertizărilor meteo și să folosească toate mijloacele pentru a transmite către populație avertizările care vin de la Administrația Națională de Meteorologie” a mai spus ministrul Carmen Daniela Dan.
Autorităților locale care nu au reușit să-și constituie până acum stocurile pentru materialul antiderapant și să încheie contracte pentru deszăpezire, li s-a transmis să rezolve situația. ”Vorbim până la urmă de siguranța oamenilor și trebuie să ținem cont că suntem responsabili și datori să facem tot ce ne stă în putință pentru a-i pune la adăpost de orice situație de risc în care s-ar putea afla”, a precizat ministrul afacerilor interne.
În cadrul ședinței s-a solicitat Direcțiilor de Sănătate Publică din teritoriu, să actualizeze listele cu persoanele care au nevoie de dializă și femeile gravide. Este un demers preventiv pentru a cunoaște fiecare situație, pentru a le putea transporta din timp în siguranță, în unități medicale sau în adăposturi la nivel local pe perioada producerii unor situații de urgență.
Ministerul Afacerilor Interne are ca prioritate gestionarea corespunzătoare a situațiilor de urgență și celor medicale. În acest context, sunt pregătite 36 de șenilate, iar în baza parteneriatului încheiat între IGSU și CNAIR, numărul acestora poate fi suplimentat cu încă șapte. Pentru situații medicale de urgență există zilnic aproximativ 1.000 de ambulanțe și 8 aeronave SMURD. Parcul auto pe zona de ambulanțe, așa cum am anunțat deja, se va înnoi cu aproximativ 2.200 de ambulanțe, care vor fi destinate serviciilor publice de ambulanță, iar aproximativ 500 care vor deservi SMURD.
Reprezentanților structurilor de poliție li s-a cerut să aibă același mod de acțiune preventiv, respectiv de a restricționa temporar acele sectoare de drum care sunt supuse riscului și care pot pune în primejdie conducătorii de autovehicule. Orice măsură de restricționare a vreunui drum va fi comunicată public și adusă la cunoștința conducătorilor auto.
În Maramureș sunt constituite stocurile de material antiderapant și utilaje de intervenție
Prefectul Vasile Moldovan a declarat că sunt constituite la nivelul județului stocurile de material antiderapant și utilaje de intervenție pentru acțiunile de deszăpezire. Din totalul celor de 76 unități admnistrativ-teritoriale, 28 își asigură deszăpezirea în regim propriu, 14 au încheiate contracte cu operatori de profil, iar 34 vor încheia contracte până la finalul acestei luni. Pentru drumurile naționale și județene sunt constituite stocurile de material antiderapant, stocurile de carburant necesare pentru intervenție, respectiv utilaje de intervenție. SDN Baia Mare a suplimentat numărul de utilaje de intervenție în zona de munte cu două multifuncționale. ”Prin ordin al prefectului va fi alcătuită o comisie care se va deplasa în teritoriu și va verifica stadiul pregătirii pentru sezonul de iarnă. Și eu mă voi deplasa pentru a urmări modul de aplicare a măsurilor preventive, asigurarea cu parazăpezi și montarea lor pe sectoarele de drumuri naționale și județene din zona de munte, cunoscute cu potențial în formarea de troiene”a spus prefectul de Maramureș.
\Monitorizarea situațiilor de urgență în perioada sezonului rece la nivelul județului se va realiza de către comitelele locale pentru situații de urgență, centrul operațional al ISU Maramureș, respectiv membrii CJSU Maramureș pentru a putea iniția și asigura măsuri specifice operative de intervenție.